La 11 ani de Resurse Creștine, avem nevoie de tine!

Citește

  Amos  



Capitolul 7
  • Vedenii asupra prăbuşirii lui Israel
  • 1 Domnul, Dumnezeu, mi-a trimis vedenia aceasta. Iată, făcea nişte lăcuste în clipa când începea să crească otava; era otava după cositul împăratului.
  • 2 Şi, după ce au mâncat ele cu desăvârşire toată iarba din ţară, am zis: ‘Doamne, Dumnezeule, iartă! Cum ar putea să stea Iacov în picioare*? Căci este aşa de slab!’
  • * Isa 51:19; Amos 7:5;
  • 3 Atunci, Domnul S-a căit de lucrul acesta: ‘Nu se va întâmpla una ca aceasta’, a zis Domnul.
  • 4 Domnul*, Dumnezeu, mi-a trimis vedenia aceasta: Iată, Domnul, Dumnezeu, vestea pedeapsa prin foc şi focul mânca Adâncul cel mare şi apucase şi câmpia.
  • * Deut 32:36; Amos 7:6; Iona 3:10; Iac 5:16;
  • 5 Eu am zis: ‘Doamne, Dumnezeule, opreşte! Cum ar putea să stea în picioare* Iacov? Căci este aşa de slab!’
  • * Amos 7:2; Amos 7:3;
  • 6 Atunci, Domnul S-a căit şi de lucrul acesta: ‘Niciuna ca aceasta nu se va întâmpla’, a zis Domnul, Dumnezeu.
  • 7 El mi-a trimis vedenia aceasta: Iată, Domnul stătea pe un zid făcut la cumpănă şi avea o cumpănă în mână.
  • 8 Domnul mi-a zis: ‘Ce vezi, Amos?’ Eu am răspuns: ‘O cumpănă’. Şi Domnul a zis: ‘Iată, voi* pune cumpăna în mijlocul poporului Meu Israel şi nu-l** voi mai ierta,
  • * 2 Imp 21:13; Isa 28:17; Isa 34:11; Plang 2:8; ** Amos 8:2; Mica 7:18;
  • 9 ci înălţimile* lui Isaac vor fi pustiite; sfintele locaşuri ale lui Israel vor fi dărâmate şi Mă voi ridica** împotriva casei lui Ieroboam cu sabia’.”
  • * Gen 26:23; Gen 46:1; Amos 5:5; Amos 8:14; ** 2 Imp 15:10;
  • 10 Atunci, Amaţia, preotul din Betel*, a trimis să spună lui Ieroboam**, împăratul lui Israel: „Amos unelteşte împotriva ta în mijlocul casei lui Israel; ţara nu poate să sufere toate cuvintele lui!
  • * 1 Imp 12:32; ** 2 Imp 14:23;
  • 11 Căci iată ce zice Amos: ‘Ieroboam va fi ucis de sabie, şi Israel va fi dus în robie departe de ţara sa!’”
  • 12 Şi Amaţia a zis lui Amos: „Pleacă, văzătorule, şi fugi în ţara lui Iuda! Mănâncă-ţi pâinea acolo şi acolo proroceşte.
  • 13 Dar nu mai proroci la Betel*, căci este** un locaş sfânt al împăratului şi este un templu al împărăţiei!”
  • * Amos 2:12; ** 1 Imp 12:32; 1 Imp 13:1;
  • 14 Amos a răspuns lui Amaţia: „Eu nu sunt nici proroc, nici fiu* de proroc, ci sunt** păstor şi strângător de smochine de Egipt.
  • * 1 Imp 20:35; 2 Imp 2:5; 2 Imp 4:38; 2 Imp 6:1; ** Amos 1:1; Zah 13:5;
  • 15 Dar Domnul m-a luat de la oi şi Domnul mi-a zis: ‘Du-te şi proroceşte poporului Meu Israel!’
  • 16 Ascultă acum Cuvântul Domnului, tu care zici: ‘Nu proroci* împotriva lui Israel, nu vorbi împotriva casei lui Isaac!’
  • * Ezec 21:2; Mica 2:6;
  • 17 Din pricina aceasta*, iată ce zice Domnul: ‘Nevastă-ta** va curvi în cetate, fiii şi fiicele tale vor cădea loviţi de sabie, ogorul tău va fi împărţit cu frânghia de măsurat; tu însă vei muri într-un pământ necurat şi Israel va fi dus în robie departe de ţara lui!’
  • * Ier 28:12; Ier 29:21; Ier 29:25; Ier 29:31; Ier 29:32; ** Isa 13:16; Plang 5:11; Osea 4:13; Zah 14:2;
  Amos, capitolul 7