S-a înființat Asociația Resurse Creștine!

Citește

  Ezra  



Capitolul 3
  • Altarul arderilor
  • 1 Când a venit luna a şaptea, copiii lui Israel erau în cetăţile lor. Atunci, poporul s-a strâns ca un singur om la Ierusalim.
  • 2 Iosua, fiul lui Ioţadac, cu fraţii săi preoţii şi Zorobabel, fiul lui Şealtiel*, cu fraţii săi s-au sculat şi au zidit altarul Dumnezeului lui Israel, ca să aducă pe el arderi-de-tot, după cum este scris** în Legea lui Moise, omul lui Dumnezeu.
  • * Mat 1:12; Luca 3:27; ** Deut 12:5;
  • 3 Au aşezat din nou altarul pe temeliile lui, măcar că au avut să se teamă de popoarele ţării, şi au adus arderi-de-tot* Domnului: arderile-de-tot de dimineaţă şi de seară.
  • * Num 28:3; Num 28:4;
  • 4 Au prăznuit* Sărbătoarea Corturilor, cum** este scris, şi au adus zi de zi arderi-de-tot, după numărul poruncit pentru fiecare zi.
  • * Neem 8:14; Neem 8:17; Zah 14:16; Zah 14:17; ** Exod 23:16; Num 29:12;
  • 5 După aceea, au adus arderea-de-tot* necurmată, arderile-de-tot pentru fiecare lună nouă şi pentru toate sărbătorile închinate Domnului, afară de cele pe care le aducea fiecare, ca daruri de bunăvoie Domnului.
  • * Exod 29:38; Num 28:3; Num 28:11; Num 28:19; Num 28:26; Num 29:2; Num 29:8; Num 29:13;
  • 6 Din cea dintâi zi a lunii a şaptea, au început să aducă Domnului arderi-de-tot. Însă temeliile Templului Domnului nu erau încă puse.
  • 7 Au dat argint cioplitorilor de piatră şi tâmplarilor şi merinde*, băuturi şi untdelemn sidonienilor şi tirienilor, ca să aducă pe mare până la Iafo** lemne de cedru din Liban, după învoirea dată de Cirus, împăratul perşilor.
  • * 1 Imp 5:6; 1 Imp 5:9; 2 Cron 2:10; Fapte 12:20; ** 2 Cron 2:16; Fapte 9:36; Ezra 6:3;
  • Punerea temeliilor Templului
  • 8 În al doilea an de la venirea lor la Casa lui Dumnezeu la Ierusalim, în luna a doua, Zorobabel, fiul lui Şealtiel, Iosua, fiul lui Ioţadac, cu ceilalţi fraţi ai lor, preoţi şi leviţi, şi toţi cei ce se întorseseră din robie la Ierusalim s-au pus pe lucru şi au însărcinat* pe leviţii de la douăzeci de ani în sus să vegheze asupra lucrărilor Casei Domnului.
  • * 1 Cron 23:24; 1 Cron 23:27;
  • 9 Şi Iosua*, cu fiii şi fraţii săi, Cadmiel, cu fiii săi, fiii lui Iuda, fiii lui Henadad, cu fiii şi fraţii lor leviţii s-au pregătit toţi, ca un om, să vegheze asupra celor ce lucrau la Casa lui Dumnezeu.
  • * Ezra 2:40;
  • 10 Când au pus lucrătorii temeliile Templului Domnului, au aşezat* pe preoţi în veşminte, cu trâmbiţe, şi pe leviţi, fiii lui Asaf, cu chimvale, ca să laude pe Domnul, după rânduiala lui David**, împăratul lui Israel.
  • * 1 Cron 16:5; 1 Cron 16:6; 1 Cron 16:42; ** 1 Cron 6:31; 1 Cron 16:4; 1 Cron 25:1;
  • 11 Cântau* mărind şi lăudând pe Domnul prin aceste cuvinte: „Căci** este bun, căci îndurarea Lui pentru Israel ţine în veac!” Şi tot poporul scotea mari strigăte de bucurie, lăudând pe Domnul, pentru că puneau temeliile Casei Domnului.
  • * Exod 15:21; 2 Cron 7:3; Neem 12:24; ** 1 Cron 16:34; Ps 136:1; 1 Cron 16:41; Ier 33:11;
  • 12 Dar mulţi* din preoţi şi leviţi, şi din capii de familii mai în vârstă, care văzuseră casa dintâi, plângeau tare când se puneau sub ochii lor temeliile casei acesteia. Mulţi alţii îşi arătau bucuria prin strigăte,
  • * Hag 2:3;
  • 13 aşa încât nu se putea deosebi glasul strigătelor de bucurie de glasul plânsetelor poporului, căci poporul scotea mari strigăte, al căror sunet se auzea de departe.
  Ezra, capitolul 3