Vizionați peste 350 de predici video traduse în noul player video

Vezi lista

  Isaia  



Capitolul 3
  • 1 Domnul, Dumnezeul oştirilor, va* lua din Ierusalim şi din Iuda orice sprijin** şi orice mijloc de trai, orice izvor de pâine şi orice izvor de apă,
  • * Ier 37:21; Ier 38:9; ** Lev 26:26;
  • 2 pe viteaz* şi pe omul de război, pe judecător şi pe proroc, pe ghicitor şi pe bătrân,
  • * 2 Imp 24:4;
  • 3 pe căpetenia peste cincizeci şi pe dregător, pe sfetnic, pe meşteşugarul ales şi pe vrăjitorul iscusit.
  • 4 „Le voi da băieţi* drept căpetenii – zice Domnul – şi nişte copii vor stăpâni peste ei.”
  • * Ecl 10:16;
  • 5 Oamenii se vor asupri unii pe alţii, unul va apăsa pe celălalt, fiecare pe aproapele lui, tânărul va lovi pe cel bătrân şi omul de nimic, pe cel pus în cinste.
  • 6 Vor merge până acolo încât unul va apuca pe fratele său în casa părintească şi-i va zice: „Tu ai o haină, fii căpetenia noastră! Ia dărâmăturile acestea sub mâna ta!”
  • 7 Dar, în aceeaşi zi, el va răspunde: „Nu pot să fiu doctor, căci în casa mea nu este nici pâine, nici haină: nu mă puneţi căpetenie peste popor.”
  • 8 Se clatină Ierusalimul*, se prăbuşeşte Iuda, pentru că vorbele şi faptele lor sunt îndreptate împotriva Domnului, înfruntând privirile Lui măreţe.
  • * Mica 3:12;
  • 9 Înfăţişarea feţei lor mărturiseşte împotriva lor şi, ca sodomiţii*, îşi dau pe faţă nelegiuirea, fără s-o ascundă. Vai de sufletul lor, căci îşi pregătesc rele!
  • * Gen 13:13; Gen 18:20; Gen 18:21; Gen 19:5;
  • 10 Bine* de cel neprihănit! Lui îi va merge bine, căci** se va bucura de rodul faptelor lui.
  • * Ecl 8:12; ** Ps 128:2;
  • 11 Vai de cel rău! Lui îi va merge rău*, căci va culege rodul faptelor lui.
  • * Ps 11:6; Ecl 8:13;
  • 12 Poporul meu este asuprit de nişte copii* şi-l stăpânesc nişte femei! Poporul meu, cârmuitorii** tăi te duc în rătăcire, şi pustiesc calea pe care umbli!
  • * Isa 3:4; ** Isa 9:16;
  • 13 Domnul Se înfăţişează la judecată*, stă în picioare ca să judece popoarele.
  • * Mica 6:2;
  • 14 Domnul intră la judecată cu bătrânii poporului Său şi cu mai-marii lui: „Voi aţi mâncat via*! Prada luată de la sărac este în casele voastre!
  • * Isa 5:7; Mat 21:33;
  • 15 Cu ce drept călcaţi* voi în picioare pe poporul Meu şi apăsaţi pe săraci?” zice Domnul, Dumnezeul oştirilor.
  • * Isa 58:4; Mica 3:2; Mica 3:3;
  • 16 Domnul zice: „Pentru că fiicele Sionului sunt mândre şi umblă cu gâtul întins şi cu priviri pofticioase, pentru că păşesc mărunţel şi zornăiesc cu verigile de la picior,
  • 17 Domnul va pleşuvi* creştetul capului fiicelor Sionului, Domnul le va descoperi** ruşinea”.
  • * Deut 28:27; ** Isa 47:2; Isa 47:3; Ier 13:22; Zah 3:5;
  • 18 În ziua aceea, Domnul va scoate verigile care le slujesc ca podoabă la picioare şi sorişorii, şi lunişoarele*,
  • * Jud 8:21;
  • 19 cerceii, brăţările şi maramele;
  • 20 legăturile de pe cap, lănţişoarele de la picioare şi brâiele, cutiile cu mirosuri şi băierele descântate;
  • 21 inelele şi verigile de la nas;
  • 22 hainele de sărbătoare şi cămăşile cele largi, mantiile şi pungile;
  • 23 oglinzile şi cămăşile subţiri, turbanele şi maramele uşoare.
  • 24 Şi atunci, în loc de miros plăcut, va fi putoare; în loc de brâu, o funie; în loc de păr încreţit, un cap pleşuv*; în loc de mantie largă, un sac strâmt; un semn de înfierare, în loc de frumuseţe.
  • * Isa 22:12; Mica 1:16;
  • 25 Bărbaţii tăi vor cădea ucişi de sabie şi vitejii tăi, în luptă.
  • 26 Porţile* fiicei Sionului vor geme şi se vor jeli şi ea va şedea despuiată pe pământ.
  • * Ier 14:2; Plang 1:4; Plang 2:10;
  Isaia, capitolul 3