Update Required
To play the media you will need to either update your browser to a recent version or update your Flash plugin.
1Domnul a vorbit lui Moise şi a zis:
2„Când va păcătui cineva şi va* săvârşi o nelegiuire faţă de Domnul, tăgăduind** aproapelui său un lucru încredinţat lui sau dat† în păstrarea lui sau luat cu sila, sau va înşela†† pe aproapele lui,
4când va păcătui astfel şi se va face vinovat, să dea înapoi lucrul luat cu sila sau luat prin înşelăciune, sau încredinţat lui, sau lucrul pierdut pe care l-a găsit,
5sau lucrul pentru care a făcut un jurământ strâmb – oricare ar fi – să-l dea înapoi* întreg, să mai adauge a cincea parte din preţul lui şi să-l dea în mâna stăpânului lui, chiar în ziua când îşi va aduce jertfa lui pentru vină.
9„Dă următoarea poruncă lui Aaron şi fiilor săi şi zi:‘Iată legea arderii-de-tot. Arderea-de-tot să rămână pe vatra altarului toată noaptea, până dimineaţa, şi în felul acesta focul să ardă pe altar.
10Preotul* să se îmbrace cu tunica de in, să-şi acopere goliciunea cu izmenele, să ia cenuşa făcută de focul care va mistui arderea-de-tot de pe altar şi s-o verse lângă** altar.
12Focul să ardă pe altar şi să nu se stingă deloc: în fiecare dimineaţă, preotul să aprindă lemne pe altar, să aşeze arderea-de-tot pe ele şi să ardă deasupra grăsimea* jertfelor de mulţumire.
15Preotul să ia un pumn din floarea făinii şi din untdelemn, cu toată tămâia adăugată la darul de mâncare, şi s-o ardă pe altar ca aducere aminte* de un miros plăcut Domnului.
17Să* n-o coacă cu aluat. Aceasta este partea pe care le-am** dat-o Eu din darurile Mele de mâncare mistuite de foc. Ea este un lucru preasfânt†, ca şi jertfa de ispăşire şi ca şi jertfa pentru vină.
18Toată* partea bărbătească dintre copiii lui Aaron să mănânce din ea. Aceasta este o lege** veşnică pentru urmaşii voştri, cu privire la darurile de mâncare mistuite de foc înaintea Domnului: oricine† se va atinge de ele va fi sfinţit.’”
20„Iată* darul pe care îl vor face Domnului Aaron şi fiii lui în ziua când vor primi ungerea: a zecea parte dintr-o efă** de floarea făinii, ca dar de mâncare veşnic, jumătate dimineaţa şi jumătate seara,
21să fie pregătită în tigaie cu untdelemn şi s-o aduci prăjită; s-o aduci coaptă şi tăiată în bucăţi, ca un dar de mâncare de un miros plăcut Domnului.
22Preotul dintre fiii lui Aaron* care va fi uns în locul lui să aducă darul acesta ca jertfă de mâncare. Aceasta este o lege veşnică înaintea Domnului: să fie arsă** întreagă.
23Orice dar de mâncare al unui preot să fie ars în întregime: să nu se mănânce.”
Legea jertfei de ispăşire
24Domnul a vorbit lui Moise şi a zis:
25„Vorbeşte lui Aaron şi fiilor lui şi zi-le:‘Iată* legea jertfei de ispăşire. Vita pentru jertfa de ispăşire să fie înjunghiată înaintea Domnului în locul** unde se înjunghie arderea-de-tot: ea este un lucru preasfânt†.
27Oricine* se va atinge de carnea ei va fi sfinţit. Dacă va sări sânge din ea pe vreun veşmânt, locul stropit cu sânge să fie spălat într-un loc sfânt.
30Dar să nu se mănânce nicio jertfă* de ispăşire din al cărei sânge se va aduce în cortul întâlnirii pentru facerea ispăşirii în Sfântul Locaş, ci aceea să fie arsă în foc.