3El s-a dedat la toate păcatele pe care le făcuse tatăl său înaintea lui şi inima* lui n-a fost întreagă a Domnului Dumnezeului său, cum fusese inima tatălui său David.
5Căci David făcuse* ce este plăcut înaintea Domnului şi nu se abătuse de la niciuna din poruncile Lui în tot timpul vieţii lui, afară** de întâmplarea cu Urie, Hetitul.
7Celelalte* fapte ale lui Abiam şi tot ce a făcut el nu sunt scrise oare în Cartea Cronicilor împăraţilor lui Iuda?Între Abiam şi Ieroboam a fost război.
13Şi chiar pe mama* sa, Maaca, n-a mai lăsat-o să fie împărăteasă, pentru că făcuse un idol Astarteei. Asa i-a sfărâmat idolul şi l-a ars** în pârâul Chedron.
15El a pus în Casa Domnului lucrurile hărăzite de tatăl său şi de el însuşi: argint, aur şi vase.
Războiul dintre Asa şi Baeşa
16Între Asa şi Baeşa, împăratul lui Israel, a fost război în tot timpul vieţii lor.
17Baeşa*, împăratul lui Israel, s-a suit împotriva lui Iuda şi a întărit Rama**, ca sㆠîmpiedice pe ai lui Asa, împăratul lui Iuda, să iasă şi să intre.
18Asa a luat tot argintul şi tot aurul care rămăseseră în vistieriile Casei Domnului şi vistieriile casei împăratului şi le-a pus în mâinile slujitorilor lui, pe care i-a trimis la Ben-Hadad*, fiul lui Tabrimon, fiul lui Hezion, împăratul Siriei, care locuia la Damasc**. Împăratul Asa a trimis să-i spună:
19„Să fie un legământ între mine şi tine cum a fost între tatăl meu şi tatăl tău. Iată, îţi trimit un dar în argint şi în aur. Du-te, rupe legământul tău cu Baeşa, împăratul lui Israel, ca să se depărteze de la mine.”
20Ben-Hadad a ascultat pe împăratul Asa; a trimis pe căpeteniile oştirii lui împotriva cetăţilor lui Israel şi au pustiit Iionul*, Danul**, Abel-Bet-Maaca†, tot Chinerotul şi toată ţara lui Neftali.
21Când a auzit Baeşa lucrul acesta, a încetat să mai întărească Rama şi s-a întors la Tirţa.
22Împăratul Asa a chemat* pe tot Iuda, fără să lase la o parte pe cineva, şi au ridicat pietrele şi lemnul pe care le întrebuinţa Baeşa la întărirea Ramei; şi împăratul Asa le-a întrebuinţat la întărirea Ghebei** lui Beniamin şi Miţpei†.
23Toate celelalte fapte ale lui Asa, toate isprăvile lui şi tot ce a făcut şi cetăţile pe care le-a zidit nu sunt scrise oare în Cartea Cronicilor împăraţilor lui Iuda? Totuşi, la bătrâneţe*, a fost bolnav de picioare.
27Baeşa*, fiul lui Ahia, din casa lui Isahar, a uneltit împotriva lui şi Baeşa l-a omorât la Ghibeton**, care era al filistenilor, pe când Nadab şi tot Israelul împresurau Ghibetonul.
28Baeşa l-a omorât în al treilea an al lui Asa, împăratul lui Iuda, şi a domnit el în locul lui.
29Când s-a făcut împărat, a ucis toată casa lui Ieroboam, n-a lăsat să scape nimeni cu viaţă, ci a nimicit totul, după cuvântul* pe care-l spusese Domnul prin robul său Ahia din Silo,
33În al treilea an al lui Asa, împăratul lui Iuda, a început să domnească peste tot Israelul, la Tirţa, Baeşa, fiul lui Ahia. A domnit douăzeci şi patru de ani.
34El a făcut ce este rău înaintea Domnului şi a umblat pe calea* lui Ieroboam, săvârşind păcatele în care târâse Ieroboam pe Israel.