2ca de un foc care aprinde vreascurile, ca de un foc care face apa să dea în clocot! Ţi-ar cunoaşte atunci vrăjmaşii Numele şi ar tremura neamurile înaintea Ta!
3Când ai făcut* minuni la care nu ne aşteptam, Te-ai coborât, şi munţii s-au zguduit înaintea Ta,
4cum niciodată* nu s-a pomenit, nici nu s-a auzit vorbindu-se şi cum nici n-a văzut vreodată ochiul aşa ceva: anume ca un alt dumnezeu afară de Tine să fi făcut asemenea lucruri pentru cei ce se încred în El.
5Tu ieşi înaintea celor ce împlinesc cu bucurie dreptatea*, celor ce umblă în căile Tale şi îşi aduc aminte** de Tine. Dar Te-ai mâniat pentru că am† păcătuit. Vom suferi noi veşnic sau putem fi mântuiţi?
6Toţi am ajuns ca nişte necuraţi şi toate faptele noastre bune* sunt ca o haină mânjită. Toţi suntem ofiliţi** ca o frunză şi nelegiuirile noastre ne iau ca vântul.
7Nu este nimeni* care să cheme Numele Tău sau care să se trezească şi să se alipească de Tine, de aceea ne-ai ascuns Faţa Ta şi ne laşi să pierim din pricina nelegiuirilor noastre.
11Casa noastră* cea sfântă şi slăvită, în care părinţii noştri cântau laudele Tale, a ajuns pradă flăcărilor şi tot ce aveam mai scump** a fost pustiit.
Omul bun scoate lucruri bune din vistieria bună a inimii lui, iar omul rău scoate lucruri rele din vistieria rea a inimii lui; căci din prisosul inimii vorbeşte gura.
