Iov  



Capitolul 29
  • Iov, mai înainte
  • 1 Iov a luat din nou cuvântul în pilde şi a zis:
  • 2 „Oh, cum nu pot să fiu ca* în lunile trecute, ca în zilele când mă păzea Dumnezeu,
  • * Iov 7:3;
  • 3 când* candela Lui strălucea deasupra capului meu şi lumina Lui mă călăuzea în întuneric!
  • * Iov 18:6;
  • 4 Cum nu sunt ca în zilele puterii mele, când Dumnezeu veghea ca un prieten* peste cortul meu,
  • * Ps 25:14;
  • 5 când Cel Atotputernic încă era cu mine şi când copiii mei stăteau în jurul meu;
  • 6 când mi se scăldau paşii* în smântână şi stânca** vărsa lângă mine pâraie de untdelemn!
  • * Gen 49:11; Deut 32:13; Deut 33:24; ** Iov 20:17; Ps 81:16;
  • 7 Dacă ieşeam să mă duc la poarta cetăţii şi dacă îmi pregăteam un scaun în piaţă,
  • 8 tinerii se trăgeau înapoi la apropierea mea, bătrânii se sculau şi stăteau în picioare.
  • 9 Mai-marii îşi opreau cuvântările şi îşi puneau* mâna la gură.
  • * Iov 21:5;
  • 10 Glasul căpeteniilor tăcea şi li se lipea limba* de cerul gurii.
  • * Ps 137:6;
  • 11 Urechea care mă auzea mă numea fericit, ochiul care mă vedea mă lăuda.
  • 12 Căci scăpam* pe săracul care cerea ajutor şi pe orfanul lipsit de sprijin.
  • * Ps 72:12; Prov 21:13; Prov 24:11;
  • 13 Binecuvântarea nenorocitului venea peste mine, umpleam de bucurie inima văduvei.
  • 14 Mă îmbrăcam cu dreptatea* şi-i slujeam de îmbrăcăminte, neprihănirea îmi era manta şi turban.
  • * Deut 24:13; Ps 132:9; Isa 59:17; Isa 61:10; Efes 6:14; 1 Tes 5:8;
  • 15 Orbului* îi eram ochi şi şchiopului, picior.
  • * Num 10:31;
  • 16 Celor nenorociţi le eram tată şi cercetam pricina* celui necunoscut.
  • * Prov 29:7;
  • 17 Rupeam falca* celui nedrept şi-i smulgeam prada din dinţi.
  • * Ps 58:6; Prov 30:14;
  • 18 Atunci ziceam: ‘În cuibul* meu voi muri, zilele mele vor fi multe ca nisipul.
  • * Ps 30:6;
  • 19 Apa* va pătrunde în rădăcinile mele, roua va sta toată noaptea peste ramurile mele.
  • * Ps 1:3; Ier 17:8; Iov 18:16;
  • 20 Slava mea va înverzi neîncetat şi arcul* îmi va întineri în mână.’
  • * Gen 49:24;
  • 21 Oamenii mă ascultau şi aşteptau, tăceau înaintea sfaturilor mele.
  • 22 După cuvântările mele, niciunul nu răspundea şi cuvântul meu era pentru toţi o rouă binefăcătoare.
  • 23 Mă aşteptau ca pe ploaie, căscau gura ca după ploaia* de primăvară.
  • * Zah 10:1;
  • 24 Când li se înmuia inima, le zâmbeam, şi nu puteau izgoni seninătatea de pe fruntea mea.
  • 25 Îmi plăcea să mă duc la ei şi mă aşezam în fruntea lor; eram ca un împărat în mijlocul unei oştiri, ca un mângâietor lângă nişte întristaţi.
  Iov, capitolul 29