S-a înființat Asociația Resurse Creștine!

Citește

  Numeri  



Capitolul 2
  • Aşezarea taberelor
  • 1 Domnul a vorbit lui Moise şi lui Aaron şi a zis:
  • 2 „Copiii lui Israel au să tabere fiecare* lângă steagul lui, sub semnele casei părinţilor lui; să tabere în faţa** şi împrejurul cortului întâlnirii.
  • * Num 1:52; ** Ios 3:4;
  • 3 La răsărit, tabăra lui Iuda, cu steagul ei şi cu oştirile sale. Acolo să tabere mai-marele fiilor lui Iuda, Nahşon*, fiul lui Aminadab,
  • * Num 10:14; Rut 4:20; 1 Cron 2:10; Mat 1:4; Luca 3:32; Luca 3:33;
  • 4 cu oştirea lui, alcătuită din şaptezeci şi patru de mii şase sute de oameni ieşiţi la numărătoare.
  • 5 Lângă el să tabere seminţia lui Isahar şi mai-marele fiilor lui Isahar, Netaneel, fiul lui Ţuar,
  • 6 cu oştirea lui, alcătuită din cincizeci şi patru de mii patru sute de oameni, ieşiţi la numărătoare;
  • 7 apoi seminţia lui Zabulon şi mai-marele fiilor lui Zabulon, Eliab, fiul lui Helon,
  • 8 cu oştirea lui, alcătuită din cincizeci şi şapte de mii patru sute de oameni ieşiţi la numărătoare.
  • 9 Toţi cei din tabăra lui Iuda ieşiţi la numărătoare sunt o sută optzeci şi şase de mii patru sute de bărbaţi, după oştirea lor. Ei să* pornească cei dintâi.
  • * Num 10:14;
  • 10 La miazăzi, tabăra lui Ruben, cu steagul ei şi cu oştirile ei. Acolo să tabere mai-marele fiilor lui Ruben, Eliţur, fiul lui Şedeur,
  • 11 cu oştirea lui, alcătuită din patruzeci şi şase de mii cinci sute de bărbaţi ieşiţi la numărătoare.
  • 12 Lângă el să tabere seminţia lui Simeon şi mai-marele fiilor lui Simeon, Şelumiel, fiul lui Ţurişadai,
  • 13 cu oştirea lui, alcătuită din cincizeci şi nouă de mii trei sute de oameni ieşiţi la numărătoare;
  • 14 apoi seminţia lui Gad şi mai-marele fiilor lui Gad, Elisa, fiul lui Deuel,
  • 15 cu oştirea lui, alcătuită din patruzeci şi cinci de mii şase sute cincizeci de oameni ieşiţi la numărătoare.
  • 16 Toţi cei din tabăra lui Ruben ieşiţi la numărătoare sunt o sută cincizeci şi unu de mii patru sute cincizeci de oameni, după oştirile lor. Ei* să pornească în al doilea rând.
  • * Num 10:18;
  • 17 Apoi* va porni cortul întâlnirii, împreună cu tabăra leviţilor, aşezată în mijlocul celorlalte tabere. Pe drum, vor ţine şirul în care a tăbărât fiecare, la rândul lui, după steagul lui.
  • * Num 10:17; Num 10:21;
  • 18 La apus, tabăra lui Efraim, cu steagul său şi cu oştirile sale. Acolo să tabere mai-marele fiilor lui Efraim, Elişama, fiul lui Amihud,
  • 19 cu oştirea lui, alcătuită din patruzeci de mii cinci sute de oameni ieşiţi la numărătoare.
  • 20 Lângă el să tabere seminţia lui Manase şi mai-marele fiilor lui Manase, Gamliel, fiul lui Pedahţur,
  • 21 cu oştirea lui, alcătuită din treizeci şi două de mii două sute de oameni ieşiţi la numărătoare;
  • 22 apoi seminţia lui Beniamin şi mai-marele fiilor lui Beniamin, Abidan, fiul lui Ghideoni,
  • 23 cu oştirea lui, alcătuită din treizeci şi cinci de mii patru sute de oameni ieşiţi la numărătoare.
  • 24 Toţi cei din tabăra lui Efraim ieşiţi la numărătoare sunt o sută opt mii o sută de oameni, după oştirile lor. Ei* să pornească în al treilea rând.
  • * Num 10:22;
  • 25 La miazănoapte, tabăra lui Dan, cu steagul ei şi cu oştirile ei. Acolo să tabere mai-marele fiilor lui Dan, Ahiezer, fiul lui Amişadai,
  • 26 cu oştirea lui, alcătuită din şaizeci şi două de mii şapte sute de oameni ieşiţi la numărătoare.
  • 27 Lângă el să tabere seminţia lui Aşer şi mai-marele fiilor lui Aşer. Paguiel, fiul lui Ocran,
  • 28 cu oştirea lui, alcătuită din patruzeci şi unu de mii cinci sute de oameni ieşiţi la numărătoare;
  • 29 apoi seminţia lui Neftali şi mai-marele fiilor lui Neftali, Ahira, fiul lui Enan,
  • 30 cu oştirea lui, alcătuită din cincizeci şi trei de mii patru sute de oameni ieşiţi la numărătoare.
  • 31 Toţi cei din tabăra lui Dan ieşiţi la numărătoare sunt o sută cincizeci şi şapte de mii şase sute de oameni. Ei să pornească* cei din urmă, după steagul lor.”
  • * Num 10:25;
  • 32 Aceştia sunt copiii lui Israel ieşiţi la numărătoare, după casele părinţilor lor. Toţi* cei ieşiţi la numărătoare şi care au alcătuit taberele după oştirile lor au fost şase sute trei mii cinci sute cincizeci.
  • * Exod 38:26; Num 1:46; Num 11:21;
  • 33 Leviţii*, după porunca pe care o dăduse lui Moise Domnul, n-au intrat la numărătoare în mijlocul copiilor lui Israel.
  • * Num 1:47;
  • 34 Şi copiii lui Israel au făcut întocmai după toate poruncile pe care le dăduse lui Moise Domnul. Aşa* tăbărau ei, după steagurile lor, şi astfel porneau la drum, fiecare după familia lui, după casa părinţilor lui.
  • * Num 24:2; Num 24:5; Num 24:6;
  Numeri, capitolul 2