Interfața site-ului a fost îmbunătățită și mai sus vedeți săgeți care indică unde se află acum fiecare element principal de navigare și căutare.

  Geneza  


Capitolul 28
  • Fuga lui Iacov în Mesopotamia
  • 1 Isaac a chemat pe Iacov, l-a binecuvântat* şi i-a dat porunca aceasta: „Să** nu-ţi iei nevastă dintre fetele lui Canaan.
  • * Gen 27:33; ** Gen 24:3;
  • 2 Scoală-te*, du-te la Padan-Aram**, în casa lui Betuel, tatăl mamei tale, şi ia-ţi de acolo o nevastă dintre fetele lui Laban††, fratele mamei tale.
  • * Osea 12:12; ** Gen 25:20; Gen 22:23; †† Gen 24:29;
  • 3 Dumnezeul* cel Atotputernic1 să te binecuvânteze, să te facă să creşti şi să te înmulţeşti, ca să ajungi o ceată de noroade!
  • * Gen 17:1; Gen 17:6;
  • 4 Să-ţi dea binecuvântarea* lui Avraam, ţie şi seminţei tale cu tine, ca să stăpâneşti ţara în care locuieşti** ca străin şi pe care a dat-o lui Avraam.”
  • * Gen 12:2; ** Gen 17:8;
  • 5 Şi Isaac a trimis pe Iacov, care s-a dus la Padan-Aram, la Laban, fiul lui Betuel, Arameul, fratele Rebecăi, mama lui Iacov şi a lui Esau.
  • Esau mai ia o nevastă
  • 6 Esau a văzut că Isaac binecuvântase pe Iacov şi-l trimisese la Padan-Aram, ca să-şi ia nevastă de acolo, şi că, binecuvântându-l, îi dăduse porunca aceasta: „Să nu-ţi iei nevastă dintre fetele lui Canaan.”
  • 7 A văzut că Iacov ascultase de tatăl său şi de mama sa şi plecase la Padan-Aram.
  • 8 Esau a înţeles* astfel că fetele lui Canaan nu-i plăceau tatălui său Isaac.
  • * Gen 24:3; Gen 26:35;
  • 9 Şi Esau s-a dus la Ismael. El a mai luat de nevastă, pe lângă nevestele pe care le avea, pe Mahalat*, fata lui Ismael, fiul lui Avraam, şi sora lui Nebaiot**.
  • * Gen 36:3; ** Gen 25:13;
  • Scara cerului
  • 10 Iacov a plecat din Beer-Şeba* şi şi-a luat drumul spre Haran**.
  • * Osea 12:12; ** Fapte 7:2;
  • 11 A ajuns într-un loc unde a rămas peste noapte, căci asfinţise soarele. A luat o piatră de acolo, a pus-o căpătâi şi s-a culcat în locul acela.
  • 12 Şi a visat* o scară rezemată de pământ, al cărei vârf ajungea până la cer. Îngerii** lui Dumnezeu se suiau şi se coborau pe scara aceea.
  • * Gen 41:1; Iov 33:15; ** Ioan 1:51; Evr 1:14;
  • 13 Şi Domnul* stătea deasupra2 ei şi zicea: „Eu** sunt Domnul Dumnezeul tatălui tău Avraam şi Dumnezeul lui Isaac. Pământul pe care eşti culcat ţi-l voi da ţie şi seminţei tale.
  • * Gen 35:1; Gen 48:3; ** Gen 26:24; Gen 13:15; Gen 35:12;
  • 14 Sămânţa ta va fi ca pulberea* pământului; te vei întinde** la apus şi la răsărit, la miazănoapte şi la miazăzi şi toate familiile pământului vor fi binecuvântate în tine şi în sămânţa ta.
  • * Gen 13:16; ** Gen 13:14; Deut 12:20;
  • 15 Iată, Eu* sunt cu tine; te voi păzi** pretutindeni pe unde vei merge şi te voi aduce înapoi în ţara aceasta, căci nu te voi părăsi†† până*† nu voi împlini ce-ţi spun.”
  • * Gen 12:3; Gen 18:18; Gen 22:18; Gen 26:4; ** Gen 28:20; Gen 28:21; Gen 26:24; Gen 31:3; Gen 48:16; Ps 121:5; Ps 121:7; Ps 121:8; †† Gen 35:6; *† Deut 31:6; Deut 31:8; Ios 1:5; 1 Imp 8:57; Evr 13:5;
  • 16 Iacov s-a trezit din somn şi a zis: „Cu adevărat, Domnul este în locul* acesta, şi eu n-am ştiut.”
  • * Num 23:19;
  • 17 I-a fost frică şi a zis: „Cât de înfricoşat este locul acesta! Aici este casa lui Dumnezeu, aici este poarta cerurilor!”
  • 18 Şi Iacov s-a sculat dis-de-dimineaţă, a luat piatra pe care o pusese căpătâi, a pus-o ca stâlp* de aducere aminte şi a turnat** untdelemn pe vârful ei.
  • * Exod 3:5; Ios 5:15; ** Gen 31:13; Gen 31:45; Gen 35:14;
  • 19 A dat locului* acestuia numele Betel3, dar mai înainte cetatea se chema Luz.
  • * Lev 8:10-12; Num 7:1;
  • 20 Iacov* a făcut o juruinţă şi a zis: „Dacă** va fi Dumnezeu cu mine şi mă va păzi în timpul călătoriei pe care o fac, dacă-mi va da pâine să mănânc şi haine să mă îmbrac
  • * Jud 1:23; Jud 1:26; Osea 4:15; ** Gen 31:13; Jud 11:30; 2 Sam 15:8; Gen 28:15;
  • 21 şi dacă mă voi întoarce* în pace în casa tatălui meu, atunci** Domnul va fi Dumnezeul meu;
  • * 1 Tim 6:8; ** Jud 11:31; 2 Sam 19:24; 2 Sam 19:30;
  • 22 piatra aceasta pe care am pus-o ca stâlp de aducere aminte va fi casa lui Dumnezeu* şi Îţi voi da a zecea parte din tot** ce-mi vei da.”
  • * Deut 26:17; 2 Sam 15:8; 2 Imp 5:17; ** Gen 35:7; Gen 35:14; Lev 27:30;
  • 1. Evreieşte: El-Şadai.
  • 2. Sau: lângă el.
  • 3. Adică, tălmăcit: Casa lui Dumnezeu.
  Geneza, capitolul 28  
Versetul zilei
„Duhul Domnului Dumnezeu este peste Mine, căci Domnul M-a uns să aduc veşti bune celor nenorociţi: El M-a trimis să vindec pe cei cu inima zdrobită, să vestesc robilor slobozenia şi prinşilor de război, izbăvirea;
Isaia 61:1
Pune-l pe pagina ta