2 Imparati  


Capitolul 10
  • Iehu împărat al lui Israel
  • 1 În Samaria erau şaptezeci de fii ai lui Ahab. Iehu a scris scrisori şi le-a trimis la Samaria căpeteniilor din Izreel, bătrânilor şi îngrijitorilor copiilor lui Ahab. În ele zicea:
  • 2 „Acum, când veţi primi scrisoarea aceasta – fiindcă aveţi cu voi pe fiii stăpânului vostru, carele şi caii, o cetate întărită şi arme –,
  • 3 vedeţi care din fiii stăpânului vostru este cel mai bun şi mai vrednic, puneţi-l pe scaunul de domnie al tatălui său şi luptaţi pentru casa stăpânului vostru!”
  • 4 Ei s-au temut foarte mult şi au zis: „Iată că doi împăraţi n-au putut să-i stea împotrivă. Cum îi vom sta noi împotrivă?”
  • 5 Şi căpetenia casei împărăteşti, căpetenia cetăţii, bătrânii şi îngrijitorii copiilor au trimis să spună lui Iehu: „Noi suntem slujitorii tăi şi vom face tot ce ne vei spune; nu vom pune pe nimeni împărat, fă ce vei crede.”
  • 6 Iehu le-a scris o a doua scrisoare, în care spunea: „Dacă sunteţi ai mei şi dacă ascultaţi de glasul meu, luaţi capetele oamenilor acelora, fiii stăpânului vostru, şi veniţi la mine mâine, la ceasul acesta, la Izreel.” Şi cei şaptezeci de fii ai împăratului erau la mai-marii cetăţii, care-i creşteau.
  • 7 Când au primit scrisoarea, au luat pe fiii împăratului şi au tăiat* pe aceşti şaptezeci de oameni; apoi le-au pus capetele în coşuri şi le-au trimis lui Iehu, la Izreel.
  • * 1 Imp 21:21;
  • 8 Solul a venit să-i spună, zicând: „Au adus capetele fiilor împăratului.” Şi el a zis: „Faceţi-le două grămezi la intrarea porţii, până dimineaţă.”
  • 9 Dimineaţa a ieşit şi, venind înaintea întregului popor, a zis: „Voi sunteţi fără vină! Eu am* uneltit împotriva stăpânului meu şi l-am omorât. Dar cine a lovit pe toţi aceştia?
  • * 2 Imp 9:14; 2 Imp 9:24;
  • 10 Să ştiţi* dar că nu va cădea nimic la pământ din cuvântul Domnului, din cuvântul pe care l-a rostit Domnul împotriva casei lui Ahab; Domnul împlineşte ce a spus prin robul** Său Ilie.”
  • * 1 Sam 3:19; ** 1 Imp 21:19; 1 Imp 21:21; 1 Imp 21:29;
  • 11 Şi Iehu a lovit pe toţi cei ce mai rămăseseră din casa lui Ahab la Izreel, pe toţi mai-marii lui, pe prietenii şi pe preoţii lui şi n-a lăsat să scape niciunul.
  • 12 Apoi s-a sculat şi a plecat la Samaria. Când a ajuns la coliba de întâlnire a unor ciobani, pe drum,
  • 13 Iehu a dat* peste fraţii lui Ahazia, împăratul lui Iuda, şi a zis: „Cine sunteţi voi?” Ei au răspuns: „Suntem fraţii lui Ahazia şi ne coborâm să urăm de bine fiilor împăratului şi fiilor împărătesei.”
  • * 2 Imp 8:29; 2 Cron 22:8;
  • 14 Iehu a zis: „Prindeţi-i de vii.” Şi i-au prins de vii şi i-au tăiat în număr de patruzeci şi doi, la fântâna colibei de întâlnire. Iehu n-a lăsat să scape niciunul.
  • 15 Plecând de acolo, a întâlnit pe Ionadab*, fiul lui Recab**, care venea înaintea lui. L-a întrebat de sănătate şi i-a zis: „Inima ta este tot aşa de curată cum este inima mea faţă de a ta?” Şi Ionadab a răspuns: „Este.” „Dacă este”, a zis Iehu, „dă-mi mâna.” Ionadab i-a dat mâna. Şi Iehu l-a suit la el în car
  • * Ier 35:6; ** 1 Cron 2:55; Ezra 10:19;
  • 16 şi a zis: „Vino cu mine şi vei vedea râvna mea pentru Domnul*.” L-a luat astfel în carul său.
  • * 1 Imp 19:10;
  • Familia lui Ahab şi prorocii lui Baal nimiciţi
  • 17 Când a ajuns Iehu la Samaria, a ucis* pe toţi cei rămaşi din Ahab în Samaria şi i-a nimicit cu desăvârşire, după cuvântul pe** care-l spusese lui Ilie Domnul.
  • * 2 Imp 9:8; 2 Cron 22:8; ** 1 Imp 21:21;
  • 18 Apoi, a strâns tot poporul şi le-a zis: „Ahab* a slujit puţin lui Baal, Iehu însă îi va sluji mult.
  • * 1 Imp 16:31; 1 Imp 16:32;
  • 19 Acum chemaţi la mine pe toţi prorocii* lui Baal, pe toţi slujitorii lui şi pe toţi preoţii lui, fără să lipsească unul, căci vreau să aduc o mare jertfă lui Baal: oricine va lipsi va muri.” Iehu lucra cu viclenie, ca să omoare pe toţi slujitorii lui Baal.
  • * 1 Imp 22:6;
  • 20 El a zis: „Vestiţi o sărbătoare în cinstea lui Baal!” Şi au vestit-o.
  • 21 A trimis soli în tot Israelul. Şi au venit toţi slujitorii lui Baal; n-a fost unul care să nu fi venit. Au intrat în templul lui Baal*, aşa încât templul lui Baal s-a umplut de la un capăt până la celălalt.
  • * 1 Imp 16:32;
  • 22 Iehu a zis celui ce păzea odaia cu veşmintele: „Scoate veşminte pentru toţi slujitorii lui Baal.” Şi omul acela a scos veşminte pentru ei.
  • 23 Atunci, Iehu a venit în templul lui Baal cu Ionadab, fiul lui Recab, şi a zis slujitorilor lui Baal: „Căutaţi şi vedeţi să nu fie niciun slujitor al Domnului aici, ci să fie numai slujitori de-ai lui Baal.”
  • 24 Şi au intrat să aducă jertfe şi arderi-de-tot. Iehu pusese afară optzeci de oameni şi le zisese: „Cine va lăsa să scape vreunul din oamenii pe care-i dau pe mâna voastră va răspunde* de viaţa lui cu a sa.”
  • * 1 Imp 20:39;
  • 25 Când au isprăvit de adus arderile-de-tot, Iehu a zis alergătorilor şi căpeteniilor: „Intraţi şi loviţi-i – unul să nu iasă.” Şi i-au lovit cu ascuţişul sabiei. Alergătorii şi căpeteniile i-au aruncat acolo şi s-au dus până la odaia din fund a templului lui Baal.
  • 26 Au scos afară stâlpii* Astarteei din casa lui Baal şi i-au ars.
  • * 1 Imp 14:23;
  • 27 Au sfărâmat stâlpul lui Baal, au dărâmat şi templul lui Baal şi l-au prefăcut într-o hazna* de gunoi, care a rămas în picioare până în ziua de azi.
  • * Ezra 6:11; Dan 2:5; Dan 3:29;
  • Iehu şi închinarea la idoli
  • 28 Iehu a nimicit pe Baal din mijlocul lui Israel,
  • 29 dar nu s-a abătut de la păcatele lui Ieroboam, fiul lui Nebat, care făcuse pe Israel să păcătuiască, n-a părăsit viţeii* de aur din Betel şi Dan.
  • * 1 Imp 12:28; 1 Imp 12:29;
  • 30 Domnul a zis lui Iehu: „Pentru că ai adus bine la îndeplinire ce este plăcut înaintea Mea şi ai făcut casei lui Ahab tot ce era după voia Mea, fiii tăi* până la al patrulea neam vor şedea pe scaunul de domnie al lui Israel.”
  • * 2 Imp 10:35; 2 Imp 13:1; 2 Imp 13:10; 2 Imp 14:23; 2 Imp 15:8; 2 Imp 15:12;
  • 31 Totuşi Iehu n-a luat seama să umble din toată inima lui în legea Domnului Dumnezeului lui Israel şi nu s-a abătut de la păcatele* în care târâse Ieroboam pe Israel.
  • * 1 Imp 14:16;
  • 32 Pe vremea aceea, Domnul a început să taie câte o bucată din ţinutul lui Israel; şi Hazael* i-a bătut la toate hotarele lui Israel.
  • * 2 Imp 8:12;
  • 33 De la Iordan spre soare-răsare, a bătut toată ţara Galaadului, pe gadiţi, rubeniţi şi manasiţi, de la Aroer, care este pe pârâul Arnon, până la Galaad* şi Basan.
  • * Amos 1:3;
  • 34 Celelalte fapte ale lui Iehu, tot ce a făcut el şi toate isprăvile lui nu sunt scrise oare în Cartea Cronicilor împăraţilor lui Israel?
  • 35 Iehu a adormit cu părinţii săi şi a fost îngropat la Samaria. Şi în locul lui a domnit fiul său Ioahaz.
  • 36 Iehu domnise douăzeci şi opt de ani peste Israel la Samaria.
  2 Imparati, capitolul 10