4De cine vă bateţi voi joc? Împotriva cui vă deschideţi voi gura larg şi scoateţi limba? Nu sunteţi voi nişte copii ai păcatului, o sămânţă a minciunii,
5care se încălzeşte pentru idoli sub* orice copac verde, care** junghie pe copii în văi, sub crăpăturile stâncilor?
6În pietrele lustruite din pâraie este partea ta de moştenire, ele sunt soarta ta; lor le torni şi jertfe de băutură şi le aduci daruri de mâncare. Pot Eu să fiu nesimţitor la lucrul acesta?
7Pe un munte* înalt şi ridicat îţi faci culcuşul**; tot acolo te sui să aduci jertfe.
8Îţi pui pomenirea în dosul uşii şi uşorilor, căci, departe de Mine, îţi ridici învelitoarea şi te sui în pat, îţi lărgeşti culcuşul şi faci legământ cu ei; îţi place* legătura cu ei şi iei seama la semnul lor.
11Şi de* cine te sfiai, de cine te temeai, de nu Mi-ai fost credincioasă, de nu ţi-ai adus aminte şi nu ţi-a păsat de Mine? Şi Eu** tac, şi încă de multă vreme, de aceea nu te temi tu de Mine.
12Dar acum îţi voi da pe faţă neprihănirea, şi faptele tale nu-ţi vor folosi!
13Şi atunci să strigi şi să te izbăvească mulţimea idolilor tăi! Căci îi va lua vântul pe toţi, o suflare îi va ridica. „Dar cel ce se încrede în Mine va moşteni ţara şi va stăpâni muntele Meu cel sfânt.” –
14Şi El zice: „Croiţi*, croiţi drum, pregătiţi calea, luaţi orice piedică din calea poporului Meu!”
15Căci aşa vorbeşte Cel Preaînalt, a cărui locuinţă este veşnică şi al cărui Nume* este sfânt: „Eu** locuiesc în locuri înalte şi în sfinţenie, dar sunt cu† omul zdrobit şi smerit, ca†† să înviorez duhurile smerite şi să îmbărbătez inimile zdrobite.
17Din pricina păcatului lăcomiei* lui M-am** mâniat şi l-am lovit, M-am† ascuns, în supărarea Mea, şi cel răzvrătit a urmat şi mai mult pe căile inimii lui.