Leviticul  


Capitolul 12
  • Curăţirea femeilor după naştere
  • 1 Domnul a vorbit lui Moise şi a zis:
  • 2 „Vorbeşte copiilor lui Israel şi spune-le:‘Când o femeie* va rămâne însărcinată şi va naşte un copil de parte bărbătească, să fie necurată** şapte zile; să fie necurată ca în vremea sorocului ei.
  • * Lev 15:19; ** Luca 2:22; Lev 15:19;
  • 3 În ziua a opta*, copilul să fie tăiat împrejur.
  • * Gen 17:12; Luca 1:59; Luca 2:21; Ioan 7:22; Ioan 7:23;
  • 4 Femeia să mai rămână încă treizeci şi trei de zile, ca să se curăţească de sângele ei; să nu se atingă de niciun lucru sfânt şi să nu se ducă la Sfântul Locaş până nu se vor împlini zilele curăţirii ei.
  • 5 Dacă naşte o fată, să fie necurată două săptămâni, ca pe vremea când i-a venit sorocul, şi să rămână şaizeci şi şase de zile ca să se curăţească de sângele ei.
  • 6 Când se vor împlini* zilele curăţirii ei, pentru un fiu sau pentru o fiică, să aducă preotului, la uşa cortului întâlnirii, un miel de un an pentru arderea-de-tot şi un pui de porumbel sau o turturea pentru jertfa de ispăşire.
  • * Luca 2:22;
  • 7 Preotul să le jertfească înaintea Domnului şi să facă ispăşire pentru ea şi, astfel, ea va fi curăţită de curgerea sângelui ei. Aceasta este legea pentru femeia care naşte un băiat sau o fată.
  • 8 Dacă* nu poate să aducă un miel, să ia două turturele sau doi pui de porumbel, unul pentru arderea-de-tot, altul pentru jertfa de ispăşire. Preotul** să facă ispăşire pentru ea, şi va fi curată.’”
  • * Lev 5:7; Luca 2:24; ** Lev 4:26;
  Leviticul, capitolul 12