2El a strigat cu glas tare şi a zis: „A* căzut, a căzut Babilonul cel mare! A** ajuns un locaş al dracilor, o închisoare a oricărui duh necurat, o închisoare† a oricărei păsări necurate şi urâte,
3pentru că toate neamurile au* băut din vinul mâniei curviei ei şi împăraţii pământului au curvit cu ea şi negustorii** pământului s-au îmbogăţit prin risipa desfătării ei.”
4Apoi am auzit din cer un alt glas, care zicea: „Ieşiţi* din mijlocul ei, poporul Meu, ca să nu fiţi părtaşi la păcatele ei şi să nu fiţi loviţi cu urgiile ei!
7Pe cât* s-a slăvit pe sine însăşi şi s-a desfătat în risipă, pe atât daţi-i chin şi tânguire! Pentru că zice în inima ei: ‘Şed ca împărăteasă**, nu sunt văduvă şi nu voi şti ce este tânguirea!’
8Tocmai pentru aceea într-o* singură zi vor veni urgiile ei: moartea, tânguirea şi foametea. Şi va fi arsă de tot în** foc, pentru cㆠDomnul Dumnezeu, care a judecat-o, este tare.
10Ei vor sta departe, de frică să nu cadă în chinul ei, şi vor zice: ‘Vai!* vai! Babilonul, cetatea cea mare, cetatea cea tare! Într-o** clipă ţi-a venit judecata!’
12marfă* de aur, de argint, de pietre scumpe, de mărgăritare, de in subţire, de purpură, de mătase şi de stacojiu; nici feluritele lor soiuri de lemn de tiin, tot felul de vase de fildeş, tot felul de vase de lemn foarte scump, de aramă, de fier şi de marmură;
13nici scorţişoara, nici mirodeniile, nici miroznele, nici mirul, nici tămâia, nici vinul, nici untdelemnul, nici făina bună de tot, nici grâul, nici boii, nici oile, nici caii, nici căruţele, nici robii, nici sufletele* oamenilor.
16şi vor zice: ‘Vai! vai! Cetatea cea mare, care* era îmbrăcată cu in foarte subţire, cu purpură şi cu stacojiu, care era împodobită cu aur, cu pietre scumpe şi cu mărgăritare!
17Atâtea bogăţii într-un* ceas s-au prăpădit!’ Şi** toţi cârmacii, toţi cei ce merg cu corabia pe mare, marinarii şi toţi cei ce câştigă din mare stăteau departe
19Şi îşi aruncau* ţărână în cap, plângeau, se tânguiau, ţipau şi ziceau: ‘Vai! vai! Cetatea cea mare, al cărei belşug de scumpeturi a îmbogăţit pe toţi cei ce aveau corăbii pe mare, într-o clipă** a fost prefăcută într-un pustiu!’
21Atunci, un înger puternic a ridicat de jos o piatră ca o mare piatră de moară, a aruncat-o în mare şi a zis: „Cu* aşa repeziciune va fi aruncat Babilonul, cetatea cea mare, şi nu** va mai fi găsit!
22Şi* nu se va mai auzi în tine nici sunet de alăute, nici cântece din instrumente, nici cântători din fluiere, nici cântători din trâmbiţe; nu se va mai găsi la tine niciun meşter în vreun meşteşug oarecare. Nu se va mai auzi în tine vuietul morii.
23Lumina* lămpii nu va mai lumina în tine şi nu se va mai auzi în tine glasul mirelui** şi al miresei, pentru că negustorii† tăi erau mai-marii pământului, pentru cㆆ toate neamurile au fost amăgite de vrăjitoria ta