1Iată cuvintele pe care le-a spus Moise întregului Israel dincoace* de Iordan, în pustie, într-o câmpie, faţă în faţă cu Suf, între Paran, Tofel, Laban, Haţerot şi Di-Zahab.
3În al patruzecilea* an, în luna a unsprezecea, în ziua întâi a lunii, Moise a vorbit copiilor lui Israel şi le-a spus tot ce-i poruncise Domnul să le spună.
4Aceasta era după ce a bătut* pe Sihon, împăratul amoriţilor, care locuia la Hesbon, şi pe Og, împăratul Basanului, care locuia la Aştarot şi la Edrei**.
7Întoarceţi-vă şi plecaţi; duceţi-vă la muntele amoriţilor şi în toate împrejurimile: în câmpie, pe munte, în vale, în partea de miazăzi, pe ţărmul mării, în ţara canaaniţilor şi în Liban, până la râul cel mare, râul Eufrat.
8Vedeţi, v-am pus ţara înainte, intraţi şi luaţi în stăpânire ţara pe care Domnul a jurat părinţilor voştri, Avraam*, Isaac şi Iacov, că o va da lor şi seminţei lor după ei.’
14Voi mi-aţi răspuns şi aţi zis: ‘Ceea ce spui tu să facem este un lucru bun.’
15Am luat atunci pe căpeteniile seminţiilor voastre, bărbaţi înţelepţi şi cunoscuţi, şi i-am pus* în fruntea voastră drept căpetenii peste o mie, căpetenii peste o sută, căpetenii peste cincizeci şi căpetenii peste zece, ca dregători în seminţiile voastre.
16Am dat, în acelaşi timp, următoarea poruncă judecătorilor voştri: ‘Să ascultaţi pe fraţii voştri şi să judecaţi* după dreptate neînţelegerile fiecăruia cu fratele** lui sau cu străinul.
17Să nu* căutaţi la faţa oamenilor în judecăţile voastre; să ascultaţi pe cel mic ca şi pe cel mare; să nu vă temeţi de nimeni, căci Dumnezeu** e Cel care face dreptate. Şi când veţi găsi o pricină prea grea, s-o aduceţi† înaintea mea, ca s-o aud.’
18Aşa v-am poruncit, în vremea aceea, tot ce aveaţi de făcut.
De la Horeb la Cades-Barnea
19Am plecat din Horeb şi am* străbătut toată pustia aceea mare şi grozavă pe care aţi văzut-o; am luat drumul care duce în muntele amoriţilor, cum ne poruncise Domnul Dumnezeul nostru, şi am** ajuns la Cades-Barnea.
20Şi eu v-am zis: ‘Aţi ajuns la muntele amoriţilor pe care ni-l dă Domnul Dumnezeul nostru.
21Iată că Domnul Dumnezeul tău îţi pune ţara înainte; suie-te, ia-o în stăpânire, cum ţi-a spus Domnul Dumnezeul părinţilor tăi; nu te teme* şi nu te înspăimânta.’
22Voi v-aţi apropiat cu toţii de mine şi aţi zis: ‘Să trimitem nişte oameni înaintea noastră ca să iscodească ţara şi să ne aducă răspuns cu privire la drumul pe care ne vom sui în ea şi asupra cetăţilor în care vom ajunge.’
23Părerea aceasta mi s-a părut bună şi am luat* doisprezece oameni dintre voi, câte un om de fiecare seminţie.
27Aţi cârtit în corturile voastre şi aţi zis: ‘Pentru că ne urăşte*, de aceea ne-a scos Domnul din ţara Egiptului, ca să ne dea în mâinile amoriţilor şi să ne nimicească.
28Unde să ne suim? Fraţii noştri ne-au înmuiat inima, zicând: «Poporul* acela este un popor mai mare şi mai înalt la statură decât noi; cetăţile sunt mari şi întărite până la cer; ba încă, am văzut acolo şi copii** de-ai lui Anac.»’
29Eu v-am zis: ‘Nu vă înspăimântaţi şi nu vă fie frică de ei.
30Domnul Dumnezeul* vostru, care merge înaintea voastră, Se va lupta El Însuşi pentru voi, potrivit cu tot ce a făcut pentru voi sub ochii voştri în Egipt.’
31Apoi, în pustie, ai văzut că Domnul Dumnezeul tău te-a purtat* cum poartă un om pe fiul său, pe tot drumul pe care l-aţi făcut până la sosirea voastră în locul acesta.
33care* mergea înaintea voastră pe drum, ca** să vă caute un loc de poposire: noaptea într-un foc, ca să vă arate drumul pe care trebuia să mergeţi, şi ziua într-un nor.
39Şi pruncii* voştri, despre care aţi** zis: «Vor fi de jaf!», şi fiii voştri, care nu cunosc† azi nici binele, nici răul, ei vor intra în ea; da, lor le-o voi da şi ei o vor stăpâni.
41Voi aţi răspuns şi mi-aţi zis: ‘Am păcătuit* împotriva Domnului; ne vom sui şi ne vom bate, cum ne-a poruncit Domnul Dumnezeul nostru.’ Şi v-aţi încins fiecare armele şi v-aţi încumetat să vă suiţi pe munte.