Deuteronomul, 32:21

¹ „Luaţi aminte*, ceruri, şi voi vorbi; Ascultă, pământule, cuvintele gurii mele!

² Ca ploaia să curgă* învăţăturile mele, Ca roua să cadă cuvântul meu, Ca ploaia** repede pe verdeaţă, Ca picăturile de ploaie pe iarbă!

³ Căci voi vesti Numele Domnului. Daţi* slavă Dumnezeului nostru!

⁴ El este* Stânca; lucrările** Lui sunt desăvârşite, Căci toate† căile Lui sunt drepte; El este un Dumnezeu†† credincios şi fără nedreptate*†, El este drept şi curat.

⁵ Ei s-au stricat*; Netrebnicia copiilor Lui este ruşinea lor! Neam îndărătnic** şi stricat!

⁶ Pe Domnul Îl răsplătiţi* astfel?! Popor nechibzuit şi fără înţelepciune! Nu este El oare Tatăl** tău, care te-a făcut†, Te-a întocmit†† şi ţi-a dat fiinţă?

⁷ Adu-ţi aminte de zilele din vechime, Socoteşte anii, vârstă de oameni după vârstă de oameni, Întreabă pe tatăl* tău, şi te va învăţa, Pe bătrânii tăi, şi îţi vor spune.

⁸ Când Cel Preaînalt a dat* o moştenire neamurilor, Când a despărţit** pe copiii oamenilor, A pus hotare popoarelor După numărul copiilor lui Israel,

⁹ Căci partea* Domnului este poporul Lui, Iacov este partea Lui de moştenire.

¹⁰ El l-a găsit într-un ţinut pustiu*, Într-o singurătate plină de urlete înfricoşate; L-a înconjurat, l-a îngrijit** Şi l-a păzit† ca lumina ochiului Lui.

¹¹ Ca vulturul* care îşi scutură cuibul, Zboară deasupra puilor, Îşi întinde aripile, îi ia Şi-i poartă pe penele lui,

¹² Aşa a călăuzit Domnul singur pe poporul Său, Şi nu era niciun dumnezeu străin cu El.

¹³ L-a suit* pe înălţimile ţării, Şi Israel a mâncat roadele câmpului; I-a dat să sugă** miere din stâncă, Untdelemnul care iese din stânca cea mai tare,

¹⁴ Untul de la vaci şi laptele oilor, Cu grăsimea mieilor, A berbecilor din Basan şi a ţapilor, Cu grăsimea grâului*, Şi ai băut vinul, sângele** strugurelui.

¹⁵ Israel* s-a îngrăşat şi a azvârlit** din picior; Te-ai† îngrăşat, te-ai îngroşat şi te-ai lăţit! Şi a părăsit†† pe Dumnezeu, Ziditorul*† lui, A nesocotit Stânca†* mântuirii lui,

¹⁶ L-au* întărâtat la gelozie prin dumnezei străini, L-au mâniat prin urâciuni;

¹⁷ Au adus jertfe* dracilor, unor idoli care nu sunt dumnezei, Unor dumnezei pe care nu-i cunoşteau, Dumnezei noi, veniţi de curând, De care nu se temuseră părinţii voştri.

¹⁸ Ai părăsit Stânca* cea care te-a născut Şi ai uitat** pe Dumnezeul care te-a întocmit.

¹⁹ Domnul a văzut lucrul* acesta şi S-a mâniat, S-a supărat** pe fiii şi fiicele Lui.

²⁰ El a zis: ‘Îmi* voi ascunde Faţa de ei Şi voi vedea care le va fi sfârşitul, Căci sunt un neam stricat, Sunt nişte copii** necredincioşi.

²¹ Mi-au* întărâtat gelozia prin ceea ce nu este Dumnezeu, M-au mâniat** prin idolii lor deşerţi. Şi Eu îi† voi întărâta la gelozie printr-un popor care nu este un popor. Îi voi mânia printr-un neam fără pricepere.

²² Căci* focul mâniei Mele s-a aprins Şi va arde până în fundul Locuinţei morţilor, Va nimici pământul şi roadele lui, Va arde temeliile munţilor.

²³ Voi* îngrămădi toate nenorocirile peste ei, Îmi voi** arunca toate săgeţile împotriva lor.

²⁴ Vor fi topiţi de foame, stinşi de friguri Şi de boli cumplite; Voi trimite în ei dinţii fiarelor* sălbatice Şi otrava şerpilor.

²⁵ Afară* vor pieri de sabie Şi înăuntru vor pieri de groază: Şi tânărul, şi fata, Şi copilul de ţâţă, ca şi bătrânul.

²⁶ Voiam să* zic: «Îi voi lua cu o suflare», Le voi şterge pomenirea dintre oameni!

²⁷ Dar Mă tem de ocările vrăjmaşului, Mă tem ca nu cumva vrăjmaşii lor să se amăgească Şi să* zică: «Mâna noastră cea puternică, Şi nu Domnul a făcut toate aceste lucruri.»

²⁸ Ei sunt un neam care şi-a pierdut bunul simţ Şi nu-i pricepere în ei*.

²⁹ Dacă ar fi fost* înţelepţi, ar înţelege Şi s-ar gândi** la ce li se va întâmpla.

³⁰ Cum ar urmări unul* singur o mie din ei Şi cum ar pune doi pe fugă zece mii, Dacă nu i-ar fi vândut** Stânca, Dacă nu i-ar fi vândut Domnul?

³¹ Căci* stânca lor nu este ca Stânca noastră, Vrăjmaşii noştri înşişi sunt judecători în această privinţă**.

³² Ci viţa* lor este din sadul Sodomei Şi din ţinutul Gomorei; Strugurii lor sunt struguri otrăviţi, Bobiţele lor sunt amare;

³³ Vinul lor este venin* de şerpi, Este otravă** cumplită de aspidă.

³⁴ Oare nu este ascuns* lucrul acesta la Mine, Pecetluit în comorile Mele?

³⁵ A Mea* este răzbunarea şi Eu voi răsplăti Când va începe să le alunece piciorul! Căci ziua nenorocirii lor** este aproape Şi ceea ce-i aşteaptă nu va zăbovi.’

³⁶ Domnul* va judeca pe poporul Său, Dar va avea milă** de robii Săi, Văzând că puterea le este sleită Şi că nu† mai este nici rob, nici slobod.

³⁷ El va zice: ‘Unde sunt dumnezeii* lor, Stânca aceea care le slujea de adăpost,

³⁸ Dumnezeii aceia care mâncau grăsimea jertfelor lor, Care beau vinul jertfelor lor de băutură? Să se scoale să vă ajute Şi să vă ocrotească!

³⁹ Să ştiţi dar că Eu sunt* Dumnezeu Şi că nu** este alt dumnezeu afară de Mine; Eu dau† viaţă şi Eu omor, Eu rănesc şi Eu tămăduiesc, Şi nimeni nu poate scoate pe cineva din mâna Mea.

⁴⁰ Căci Îmi* ridic mâna spre cer Şi zic: «Cât este de adevărat că trăiesc în veci,

⁴¹ Atât este de adevărat că, atunci când voi* ascuţi fulgerul sabiei Mele Şi voi pune mâna să fac judecată, Mă voi răzbuna** împotriva potrivnicilor Mei Şi voi pedepsi pe cei ce Mă urăsc;

⁴² Sabia Mea le va înghiţi carnea Şi-Mi voi îmbăta* săgeţile de sânge, De sângele celor ucişi şi prinşi, Din capetele fruntaşilor** vrăjmaşului.»’

⁴³ Neamuri, cântaţi* laudele poporului Lui! Căci Domnul răzbună** sângele robilor Săi, El Se răzbună† împotriva potrivnicilor Săi Şi face ispăşire pentru†† ţara Lui, pentru poporul Lui.”

⁴⁴ Moise a venit şi a rostit toate cuvintele cântării acesteia în faţa poporului; Iosua, fiul lui Nun, era cu el.

⁴⁵ După ce a isprăvit Moise de rostit toate cuvintele acestea înaintea întregului Israel,

⁴⁶ le-a zis: „Puneţi-vă* la inimă toate cuvintele pe care vă jur astăzi să le porunciţi copiilor voştri, ca să păzească şi să împlinească toate cuvintele legii acesteia.

⁴⁷ Căci nu este un lucru fără însemnătate pentru voi; este viaţa* voastră şi prin aceasta vă veţi lungi zilele în ţara pe care o veţi lua în stăpânire după ce veţi trece Iordanul.”

⁴⁸ În aceeaşi zi, Domnul* a vorbit lui Moise şi a zis:

⁴⁹ „Suie-te pe muntele* acesta Abarim, pe muntele Nebo, în ţara Moabului, în faţa Ierihonului, şi priveşte ţara Canaanului pe care o dau în stăpânire copiilor lui Israel.

⁵⁰ Tu vei muri pe muntele pe care te vei sui şi vei fi adăugat la poporul tău, după cum Aaron*, fratele tău, a murit pe muntele Hor şi a fost adăugat la poporul lui,

⁵¹ pentru că aţi* păcătuit împotriva Mea în mijlocul copiilor lui Israel, lângă apele Meriba, la Cades, în pustia Ţin, şi nu M-aţi** sfinţit în mijlocul copiilor lui Israel.

⁵² Tu vei* vedea doar de departe ţara dinaintea ta, dar nu vei intra în ţara pe care o dau copiilor lui Israel.”

Concurs

Contact

Biblia

Deuteronomul Capitolul 32

Din acest capitol