Update Required
To play the media you will need to either update your browser to a recent version or update your Flash plugin.
Nimicirea canaaniţilor şi a idolilor lor
1Când Domnul Dumnezeul tău te* va aduce în ţara în care vei intra şi o vei lua în stăpânire şi va izgoni dinaintea ta multe neamuri: pe hetiţi**, pe ghirgasiţi, pe amoriţi, pe canaaniţi, pe fereziţi, pe heviţi şi pe iebusiţi, şapte neamuri mai mari† la număr şi mai puternice decât tine,
2când Domnul Dumnezeul tău ţi le va da în mâini* şi le vei bate, să** le nimiceşti cu desăvârşire, să nu închei legământ† cu ele şi să n-ai milă de ele.
5Dimpotrivă, iată cum să vă purtaţi cu ele: să le surpaţi altarele*, să le sfărâmaţi stâlpii idoleşti, să le tăiaţi pomii închinaţi dumnezeilor lor şi să ardeţi în foc chipurile lor cioplite.
6Căci* tu eşti un popor sfânt pentru Domnul Dumnezeul tău; Domnul Dumnezeul tău te-a ales** ca să fii un popor al Lui dintre toate popoarele de pe faţa pământului.
7Nu pentru că întreceţi la număr pe toate celelalte popoare S-a alipit Domnul de voi şi v-a ales, căci voi sunteţi cel mai* mic dintre toate popoarele.
8Ci pentru că* Domnul vă iubeşte, pentru că a vrut să** ţină jurământul pe care l-a făcut părinţilor voştri, pentru aceea† v-a scos Domnul cu mâna Lui puternică şi v-a izbăvit din casa robiei, din mâna lui Faraon, împăratul Egiptului.
9Să ştii dar că Domnul Dumnezeul tău este singurul Dumnezeu. El este un Dumnezeu credincios* şi Îşi** ţine legământul şi îndurarea până la al miilea neam de oameni faţă de cei ce-L iubesc şi păzesc poruncile Lui.
11De aceea, păzeşte poruncile, legile şi rânduielile pe care ţi le dau azi şi împlineşte-le.
Noi îndemnuri
12Dacă* veţi asculta aceste porunci, dacă le veţi păzi şi împlini, Domnul Dumnezeul tău va ţine faţă de tine legământul** şi îndurarea cu care S-a jurat părinţilor tăi.
13El te va iubi*, te va binecuvânta şi te va înmulţi; va** binecuvânta rodul trupului tău şi rodul pământului tău, grâul tău, mustul şi untdelemnul tău, rodul cirezilor tale de vite şi rodul turmelor tale de oi, în ţara pe care a jurat părinţilor tăi că ţi-o va da.
15Domnul va depărta de tine orice boală; nu-ţi va trimite niciuna din acele molime* rele din Egipt pe care le cunoşti, ci va lovi cu ele pe toţi cei ce te urăsc.
16Să nimiceşti* toate popoarele pe care ţi le va da în mână Domnul Dumnezeul tău, să n-arunci nicio privire** de milă spre ele şi să nu slujeşti dumnezeilor lor, căci aceasta va fi o cursㆠpentru tine.
19adu-ţi aminte de marile încercări* pe care ţi le-au văzut ochii, de minunile şi semnele, de mâna tare şi de braţul întins cu care te-a scos Domnul Dumnezeul tău. Aşa va face Domnul Dumnezeul tău tuturor popoarelor de care te temi.
22Şi Domnul* Dumnezeul tău va izgoni încetul cu încetul aceste neamuri dinaintea ta: nu le vei putea nimici îndată, ca să nu se înmulţească fiarele câmpului împotriva ta.
23Dar Domnul Dumnezeul tău le va da în mâna ta şi le va pune cu totul pe fugă, până vor fi nimicite.
24Pe împăraţii* lor îi va da în mâinile tale şi le vei şterge numele de sub** ceruri; niciunul† din aceste popoare nu va putea să stea împotriva ta, până le vei nimici.
25Chipurile cioplite ale dumnezeilor lor să le* ardeţi în foc. Să** nu pofteşti şi să nu iei pentru tine argintul şi aurul de pe ele, ca nu cumva aceste lucruri să ajungă pentru tine o† cursă, căci ele sunt o urâciune†† înaintea Domnului Dumnezeului tău.
26Să nu aduci niciun lucru urâcios în casa ta, ca să nu fii nimicit cu desăvârşire, tu şi lucrul acela; să-ţi fie groază de el, să-ţi fie scârbă de el, căci este* un lucru blestemat.