5Să nu* te închini înaintea lor şi să nu le slujeşti, căci Eu, Domnul Dumnezeul tău, sunt un Dumnezeu gelos**, care† pedepsesc nelegiuirea părinţilor în copii până la al treilea şi la al patrulea neam al celor ce Mă urăsc
10Dar ziua a* şaptea este ziua de odihnă închinată Domnului Dumnezeului tău: să nu faci nicio lucrare în ea, nici tu, nici fiul tău, nici fiica ta, nici robul tău, nici roaba ta, nici vita ta, nici străinul** care este în casa ta.
11Căci în şase zile* a făcut Domnul cerurile, pământul şi marea şi tot ce este în ele, iar în ziua a şaptea S-a odihnit, de aceea a binecuvântat Domnul ziua de odihnă şi a sfinţit-o.
17Să* nu pofteşti casa aproapelui tău; să** nu pofteşti nevasta aproapelui tău, nici robul lui, nici roaba lui, nici boul lui, nici măgarul lui, nici vreun alt lucru care este al aproapelui tău.”
18Tot* poporul auzea** tunetele şi sunetul trâmbiţei şi vedea flăcările muntelui care fumega†. La priveliştea aceasta, poporul tremura şi stătea în depărtare.
20Moise a zis poporului: „Nu vă* înspăimântaţi, căci** Dumnezeu a venit tocmai ca să vă pună la încercare şi ca să aveţi frica† Lui înaintea ochilor voştri, pentru ca să nu păcătuiţi.”
24Să-Mi ridici un altar de pământ, pe care să-ţi aduci arderile-de-tot şi jertfele de mulţumire, oile* şi boii. În orice** loc în care Îmi voi aduce aminte de Numele Meu, voi veni la tine şi te voi† binecuvânta.
26Să nu te sui la altarul Meu pe trepte, ca să nu ţi se descopere goliciunea înaintea lui.’”
Exodul, capitolul 20
Versetul zilei
Iată, Dumnezeu este izbăvirea mea, voi fi plin de încredere şi nu mă voi teme de nimic, căci Domnul Dumnezeu este tăria mea şi pricina laudelor mele şi El m-a mântuit.”