11Dar în al şaptelea, să-i dai răgaz şi să-l laşi să se odihnească; din rodul lui să mănânce săracii poporului tău, iar ce va mai rămâne să mănânce fiarele de pe câmp.Tot aşa să faci cu via şi măslinii tăi.
12Timp de şase* zile să-ţi faci lucrarea. Dar în ziua a şaptea să te odihneşti, pentru ca boul şi măgarul tău să aibă odihnă, pentru ca fiul roabei tale şi străinul să aibă răgaz şi să răsufle.
15Să ţii Sărbătoarea* Azimilor; timp de şapte zile, la vremea hotărâtă, în luna spicelor, să mănânci azimi, cum ţi-am poruncit – căci în luna aceasta ai ieşit din Egipt – şi să nu** vii cu mâinile goale înaintea Mea.
16Să ţii Sărbătoarea* Secerişului, a celor dintâi roade din munca ta, din ceea ce vei semăna pe câmp; şi să ţii Sărbătoarea Strângerii Roadelor, la sfârşitul anului, când vei strânge de pe câmp rodul muncii tale.
21Fii cu ochii în patru înaintea Lui şi ascultă glasul Lui; să nu te împotriveşti* Lui, pentru că nu vă va** ierta păcatele, căci Numele† Meu este în El.
24Să nu* te închini înaintea dumnezeilor lor şi să nu le slujeşti; să nu te iei** după popoarele acestea în purtarea lor, ci să le† nimiceşti cu desăvârşire şi să le dărâmi capiştile.
27Voi trimite groaza* Mea înaintea ta, voi pune pe** fugă pe toate popoarele la care vei ajunge şi voi face ca toţi vrăjmaşii tăi să dea dosul înaintea ta.
30Ci le voi izgoni încetul cu încetul dinaintea ta, până vei creşte la număr şi vei putea să intri în stăpânirea ţării.
31Îţi voi întinde* hotarele de la Marea Roşie până la marea filistenilor şi de la pustie până la râu (Eufrat). Căci voi** da în mâinile voastre pe locuitorii ţării şi-i vei izgoni dinaintea ta.
33Ei să nu locuiască în ţara ta, ca să nu te facă să păcătuieşti împotriva Mea, căci atunci ai sluji dumnezeilor lor, şi aceasta ar fi o* cursă pentru tine.”