1În al treizecilea an, în a cincea zi a lunii a patra, pe când eram între prinşii de război de la* râul Chebar, s-au deschis** cerurile şi am avut vedenii† dumnezeieşti.
4M-am uitat şi iată că au venit de la miazănoapte* un vânt** năprasnic, un nor gros şi un snop de foc, care răspândea de jur împrejur o lumină strălucitoare, în mijlocul căreia lucea ca o aramă lustruită, care ieşea din mijlocul focului.
10Cât despre chipul* feţelor lor, era aşa: înainte, toate** aveau o faţă de om; la dreapta lor, toate patru aveau† câte o faţă de leu; la stânga lor††, toate patru aveau câte o faţă de bou, iar înapoi, toate patru aveau câte o*† faţă de vultur.
13În mijlocul acestor făpturi vii era ceva ca nişte cărbuni de foc aprinşi, care ardeau, şi ceva ca nişte făclii* umbla încoace şi încolo printre aceste făpturi vii; focul acesta arunca o lumină strălucitoare şi din el ieşeau fulgere.
16Înfăţişarea* acestor roţi şi materialul din care erau făcute păreau de crisolit** şi toate patru aveau aceeaşi întocmire. Înfăţişarea şi alcătuirea lor erau de aşa fel, încât fiecare roată părea că este în mijlocul unei alte roţi.
21Când* mergeau făpturile vii, mergeau şi roţile; când se opreau ele, se opreau şi roţile; când se ridicau de pe pământ, se ridicau şi roţile; căci duhul făpturilor vii era în roţi.
22Deasupra capetelor făpturilor vii era ceva ca o întindere* a cerului, care semăna cu cristalul strălucitor şi se întindea în aer sus, peste capetele lor.
23Sub cerul acesta, aripile lor stăteau drepte, întinse una spre alta, şi mai aveau, fiecare, câte două aripi, care le acopereau trupurile.
24Când* umblau, am auzit vâjâitul aripilor lor ca** vâjâitul unor ape mari şi ca glasul† Celui Atotputernic. Când mergeau, era un vuiet gălăgios, ca al unei oştiri, iar când se opreau, îşi lăsau aripile în jos.
25Şi venea un vuiet care pornea de deasupra cerului întins peste capetele lor, iar când se opreau îşi lăsau aripile în jos.
26Deasupra* cerului care era peste capetele lor, era ceva ca** o piatră de safir, în chipul unui scaun de domnie; pe acest chip de scaun de domnie se vedea ca un chip de om, care şedea pe el.
27Am* mai văzut iarăşi o lucire de aramă lustruită, ca nişte foc, înăuntrul căruia era omul acesta şi care strălucea de jur împrejur; de la chipul rărunchilor lui până sus şi de la chipul rărunchilor lui până jos, am văzut ca un fel de foc şi, de jur împrejur, era înconjurat cu o lumină strălucitoare.
28Ca înfăţişarea curcubeului*, care stă în nor într-o zi de ploaie, aşa era şi înfăţişarea acestei lumini strălucitoare care-l înconjura. Astfel** era arătarea slavei Domnului. Când am văzut-o, am† căzut cu faţa la pământ şi am auzit glasul Unuia care vorbea.
Iată, Dumnezeu este izbăvirea mea, voi fi plin de încredere şi nu mă voi teme de nimic, căci Domnul Dumnezeu este tăria mea şi pricina laudelor mele şi El m-a mântuit.”