3şi* veţi aduce Domnului o jertfă mistuită de foc, fie o ardere-de-tot, fie o jertfă adusă pentru împlinirea** unei juruinţe sau ca dar de bunăvoie sau la sărbătorile voastre†, ca să faceţi din cirezile sau turmele voastre un miros†† plăcut Domnului,
4cel* ce îşi va aduce darul său Domnului să aducă Domnului ca** dar de mâncare a zecea parte† dintr-o efă de floare de făină frământată într-un sfert de hin de untdelemn,
14Dacă un străin care locuieşte la voi sau care se va găsi în viitor în mijlocul vostru aduce o jertfă mistuită de foc, de un miros plăcut Domnului, s-o aducă în acelaşi fel ca voi.
15Să fie o singură lege pentru toată adunarea, atât pentru voi, cât şi pentru străinul care locuieşte în mijlocul vostru; aceasta să fie o lege necurmată printre urmaşii voştri: cu străinul să fie ca şi cu voi înaintea Domnului.
16O singură lege şi o singură poruncă să fie atât pentru voi, cât şi pentru străinul care locuieşte printre voi.’”
Pârga plămădelii
17Domnul a vorbit lui Moise şi a zis:
18„Vorbeşte* copiilor lui Israel şi spune-le:‘Când veţi intra în ţara în care vă voi duce
23tot ce v-a poruncit Domnul prin Moise, din ziua când a dat Domnul porunci şi mai târziu din neam în neam,
24dacă* păcatul a fost făcut fără voie şi fără să ştie adunarea, toată adunarea să aducă un viţel ca ardere-de-tot, de un miros plăcut Domnului, împreună cu darul** său de mâncare şi cu jertfa sa de băutură, după rânduielile aşezate; să mai aducă şi un ţap† ca jertfă de ispăşire.
25Preotul* să facă ispăşire pentru toată adunarea copiilor lui Israel şi li se va ierta, căci au păcătuit fără voie şi şi-au adus darul lor: o jertfă mistuită de foc în cinstea Domnului şi o jertfă de ispăşire înaintea Domnului pentru păcatul pe care l-au săvârşit fără voie.
29Atât pentru băştinaşul dintre copiii lui Israel, cât şi pentru străinul care locuieşte în mijlocul lor, să fie aceeaşi lege*, când va păcătui fără voie.
36Toată adunarea l-a scos afară din tabără şi l-a ucis cu pietre; şi a murit, cum poruncise lui Moise Domnul.
Ciucurii de la veşminte
37Domnul a zis lui Moise:
38„Vorbeşte copiilor lui Israel şi spune-le să-şi facă*, din neam în neam, un ciucure la colţurile veşmintelor lor şi să pună un fir albastru peste ciucurele acesta din colţurile veşmintelor.
39Când veţi avea ciucurele acesta, să vă uitaţi la el şi să vă aduceţi aminte de toate poruncile Domnului, ca să le împliniţi şi să nu urmaţi* după poftele inimilor voastre şi după poftele ochilor voştri, ca să vă lăsaţi târâţi** la curvie.