Faptele apostolilor, 4

A  A  A

Pe când vorbeau Petru şi Ioan norodului, au venit la ei pe neaşteptate preoţii, căpitanul Templului şi Saducheii,

foarte necăjiţi că învăţau pe norod, şi vesteau în Isus învierea din morţi.

Au pus mâinile pe ei, şi i-au aruncat în temniţă până a doua zi; căci se înserase.

Însă mulţi din cei ce auziseră cuvântarea, au crezut; şi numărul bărbaţilor credincioşi s-a ridicat aproape la cinci mii.

A doua zi, mai marii norodului, bătrânii şi cărturarii s-au adunat împreună la Ierusalim,

cu marele preot Ana, Caiafa, Ioan, Alexandru, şi toţi cei ce se trăgeau din neamul marilor preoţi.

Au pus pe Petru şi pe Ioan în mijlocul lor, şi i-au întrebat: "Cu ce putere, sau în numele cui aţi făcut voi lucrul acesta?"

Atunci Petru, plin de Duhul Sfânt, le-a zis: "Mai mari ai norodului şi bătrâni ai lui Israel!

Fiindcă suntem traşi astăzi la răspundere pentru o facere de bine, făcută unui om bolnav, şi suntem întrebaţi cum a fost vindecat,

s-o ştiţi toţi, şi s-o ştie tot norodul lui Israel! Omul acesta se înfăţişează înaintea voastră pe deplin sănătos, în Numele lui Isus Hristos din Nazaret, pe care voi L-aţi răstignit, dar pe care Dumnezeu L-a înviat din morţi.

El este ,piatra lepădată de voi, zidarii, care a ajuns să fie pusă în capul unghiului.'

În nimeni altul nu este mântuire: căci nu este sub cer nici un alt Nume dat oamenilor, în care trebuie să fim mântuiţi."

Când au văzut ei îndrăzneala lui Petru şi a lui Ioan, s-au mirat, întrucât ştiau că erau oameni necărturari şi de rând; şi au priceput că fuseseră cu Isus.

Dar fiindcă vedeau lângă ei pe omul care fusese vindecat, nu puteau zice nimic împotrivă.

Le-au poruncit doar să iasă afară din Sobor, s-au sfătuit între ei,

şi au zis: "Ce vom face oamenilor acestora? Căci este ştiut de toţi locuitorii Ierusalimului că prin ei s-a făcut o minune vădită, pe care n-o putem tăgădui.

Dar, ca să nu se lăţească vestea aceasta mai departe în norod, să-i ameninţăm, şi să le poruncim ca de acum încolo să nu mai vorbească nimănui în Numele acesta."

Şi după ce i-au chemat, le-au poruncit să nu mai vorbească cu nici un chip, nici să mai înveţe pe oameni în Numele lui Isus.

Drept răspuns, Petru şi Ioan le-au zis: "Judecaţi voi singuri dacă este drept înaintea lui Dumnezeu să ascultăm mai mult de voi decât de Dumnezeu;

căci noi nu putem să nu vorbim despre ce am văzut şi am auzit."

I-au ameninţat din nou, şi i-au lăsat să plece, căci nu ştiau cum să-i pedepsească, din pricina norodului; fiindcă toţi slăveau pe Dumnezeu pentru cele întâmplate.

Căci omul cu care se făcuse această minune de vindecare, avea mai bine de patruzeci de ani.

După ce li s-a dat drumul, ei s-au dus la ai lor, şi le-au istorisit tot ce le spuseseră preoţii cei mai de seamă şi bătrânii.

Când au auzit ei aceste lucruri, şi-au ridicat glasul toţi împreună către Dumnezeu, şi au zis: "Stăpâne, Doamne, care ai făcut cerul, pământul, marea şi tot ce este în ele!

Tu ai zis prin Duhul Sfânt, prin gura părintelui nostru David, robul Tău: ,Pentru ce se întărâtă neamurile, şi pentru ce cugetă noroadele lucruri deşarte?

Împăraţii pământului s-au răsculat, şi domnitorii s-au unit împotriva Domnului şi împotriva Unsului Său.'

În adevăr, împotriva Robului Tău celui sfânt, Isus, pe care L-ai uns Tu, s-au însoţit în cetatea aceasta Irod şi Pilat din Pont cu Neamurile şi cu noroadele lui Israel,

ca să facă tot ce hotărâse mai dinainte mâna Ta şi sfatul Tău.

Şi acum, Doamne, uită-Te la ameninţările lor, dă putere robilor Tăi să vestească Cuvântul Tău cu toată îndrăzneala,

şi întinde-Ţi mâna, ca să se facă tămăduiri, minuni şi semne prin Numele Robului Tău celui Sfânt, Isus."

După ce s-au rugat ei, s-a cutremurat locul unde erau adunaţi; toţi s-au umplut de Duhul Sfânt, şi vesteau Cuvântul lui Dumnezeu cu îndrăzneală.

Mulţimea celor ce crezuseră, era o inimă şi un suflet. Nici unul nu zicea că averile lui sunt ale lui, ci aveau toate de obşte.

Apostolii mărturiseau cu multă putere despre învierea Domnului Isus. Şi un mare har era peste toţi.

Căci nu era nici unul printre ei, care să ducă lipsă: toţi cei ce aveau ogoare sau case, le vindeau, aduceau preţul lucrurilor vândute,

şi-l puneau la picioarele apostolilor; apoi se împărţea fiecăruia după cum avea nevoie.

Iosif, numit de apostoli şi Barnaba, adică, în tălmăcire, fiul mângâierii, un Levit, de neam din Cipru,

a vândut un ogor, pe care-l avea, a adus banii, şi i-a pus la picioarele apostolilor.