Vizionați peste 350 de predici video traduse în noul player video

Vezi lista
Versetul zilei
Atunci, el a luat din nou cuvântul şi mi-a zis: „Acesta este cuvântul Domnului către Zorobabel şi sună astfel: ‘Lucrul acesta nu se va face nici prin putere, nici prin tărie, ci prin Duhul Meu’, zice Domnul oştirilor!
Zaharia 4:6
Pune-l pe pagina ta

  Deuteronomul  



Capitolul 22
  • Dobitoacele şi lucrurile rătăcite
  • 1 Dacă vezi* rătăcindu-se boul sau oaia fratelui tău, să nu o ocoleşti, ci să o aduci la fratele tău.
  • * Exod 23:4;
  • 2 Dacă fratele tău nu locuieşte lângă tine şi nu-l cunoşti, să iei dobitocul la tine acasă şi să rămână la tine până ce-l cere fratele tău, şi atunci să i-l dai.
  • 3 Tot aşa să faci şi cu măgarul lui, tot aşa să faci şi cu haina lui şi tot aşa să faci cu orice lucru pierdut de el şi găsit de tine: să nu le ocoleşti.
  • 4 Dacă* vezi măgarul fratelui tău sau boul lui căzut pe drum, să nu-l ocoleşti, ci să-l ajuţi să-l ridice.
  • * Exod 23:5;
  • Amestecul seminţelor şi ţesăturilor
  • 5 Femeia să nu poarte îmbrăcăminte bărbătească, şi bărbatul să nu se îmbrace cu haine femeieşti, căci oricine face lucrurile acestea este o urâciune înaintea Domnului Dumnezeului tău.
  • 6 Dacă întâlneşti pe drum un cuib de pasăre, într-un copac sau pe pământ, cu pui sau ouă şi mama lor şezând peste pui sau peste ouă, să nu iei* şi pe mama, şi pe puii ei,
  • * Lev 22:28;
  • 7 ci să dai drumul mamei şi să nu iei decât puii, ca* să fii fericit şi să ai zile multe.
  • * Deut 4:40;
  • 8 Când zideşti o casă nouă, să-ţi faci un pălimar împrejurul acoperişului, ca să nu aduci vină de sânge asupra casei tale, dacă s-ar întâmpla să cadă cineva de pe ea.
  • 9 Să nu* semeni în via ta două feluri de seminţe, ca nu cumva să întinezi şi rodul seminţei pe care ai semănat-o, şi rodul viei.
  • * Lev 19:19;
  • 10 Să nu ari* cu un bou şi un măgar înjugaţi împreună.
  • * 2 Cor 6:14-16;
  • 11 Să nu* porţi o haină ţesută din felurite fire, din lână şi in unite împreună.
  • * Lev 19:19;
  • 12 Să faci ciucuri* la cele patru colţuri ale hainei cu care te vei înveli.
  • * Num 15:38; Mat 23:5;
  • Pedeapsa pentru curvie
  • 13 Dacă un om care şi-a luat o nevastă şi s-a împreunat* cu ea o urăşte,
  • * Gen 29:21; Jud 15:1;
  • 14 apoi o învinuieşte de lucruri nelegiuite şi-i scoate nume rău, zicând: ‘Am luat pe femeia aceasta, m-am apropiat de ea şi n-am găsit-o fecioară’,
  • 15 atunci tatăl şi mama fetei să ia semnele fecioriei ei şi să le aducă înaintea bătrânilor cetăţii, la poartă.
  • 16 Tatăl fetei să spună bătrânilor: ‘Am dat pe fiică-mea de nevastă omului acestuia, şi el a început s-o urască;
  • 17 acum o învinuieşte de lucruri nelegiuite, zicând: «N-am găsit fecioară pe fiică-ta.» Dar iată semnele fecioriei fetei mele.’ Şi să desfacă haina ei înaintea bătrânilor cetăţii.
  • 18 Bătrânii cetăţii să ia atunci pe omul acela şi să-l pedepsească
  • 19 şi, pentru că a scos nume rău unei fecioare din Israel, să-l osândească la o gloabă de o sută de sicli de argint, pe care să-i dea tatălui fetei. Ea să rămână nevasta lui, şi el nu va putea s-o gonească toată viaţa lui.
  • 20 Dar dacă faptul este adevărat, dacă fata nu s-a găsit fecioară,
  • 21 să scoată pe fată la uşa casei tatălui ei, să fie ucisă cu pietre de oamenii din cetate şi să moară, pentru că a săvârşit* o mişelie în Israel, curvind în casa tatălui ei. Să cureţi** astfel răul din mijlocul tău.
  • * Gen 34:7; Jud 20:6; Jud 20:10; 2 Sam 13:12; 2 Sam 13:13; ** Deut 13:5;
  • Pedeapsa pentru preacurvie
  • 22 Dacă* se va găsi un bărbat culcat cu o femeie măritată, să moară amândoi: şi bărbatul care s-a culcat cu femeia, şi femeia. Să cureţi astfel răul din mijlocul lui Israel.
  • * Lev 20:10; Ioan 8:5;
  • 23 Dacă o fată fecioară* este logodită şi o întâlneşte un om în cetate şi se culcă cu ea,
  • * Mat 1:18; Mat 1:19;
  • 24 să-i aduceţi pe amândoi la poarta cetăţii, să-i ucideţi cu pietre şi să moară amândoi: fata pentru că n-a ţipat în cetate şi omul pentru că a necinstit* pe nevasta aproapelui său. Să cureţi** astfel răul din mijlocul tău.
  • * Deut 21:14; ** Deut 22:21; Deut 22:22;
  • 25 Dar dacă omul acela întâlneşte în câmp pe fata logodită, o apucă cu sila şi se culcă cu ea, numai omul care s-a culcat cu ea să fie pedepsit cu moartea.
  • 26 Fetei să nu-i faci nimic; ea nu este vinovată de o nelegiuire vrednică de pedeapsa cu moartea, căci e ca şi cu un om care se aruncă asupra aproapelui lui şi-l omoară.
  • 27 Fata logodită pe care a întâlnit-o omul acela pe câmp a putut să strige fără să fie cineva să-i sară în ajutor.
  • 28 Dacă un* om întâlneşte o fată fecioară nelogodită, o apucă cu sila şi se culcă cu ea şi se întâmplă să fie prinşi,
  • * Exod 22:16; Exod 22:17;
  • 29 omul care s-a culcat cu ea să dea tatălui fetei cincizeci de sicli de argint şi, pentru că a necinstit-o*, s-o ia de nevastă şi nu va putea s-o gonească toată viaţa lui.
  • * Deut 22:24;
  • 30 Nimeni* să nu ia pe nevasta tatălui său şi nici să nu ridice învelitoarea** tatălui său.
  • * Lev 18:8; Lev 20:11; Deut 27:20; 1 Cor 5:1; ** Rut 3:9; Ezec 16:8;
  Deuteronomul, capitolul 22