Vizionați peste 350 de predici video traduse în noul player video

Vezi lista

  Ezechiel  



Capitolul 11
  • 1 Duhul* m-a răpit şi m-a dus la poarta de răsărit** a Casei Domnului, care caută spre răsărit. Şi iată că, la intrarea porţii, erau douăzeci şi cinci de oameni şi, în mijlocul lor, am văzut pe Iaazania, fiul lui Azur, şi pe Pelatia, fiul lui Benaia, căpeteniile poporului.
  • * Ezec 3:12; Ezec 3:14; Ezec 8:3; Ezec 11:24; ** Ezec 10:19; Ezec 8:16;
  • 2 Şi Domnul mi-a zis: „Fiul omului, aceştia sunt oamenii care fac planuri nelegiuite şi dau sfaturi rele în cetatea aceasta!
  • 3 Ei zic: ‘Nu este încă vremea* potrivită că să zidim case! Cetatea** este cazanul şi noi suntem carnea.’
  • * Ezec 12:22; Ezec 12:27; 2 Pet 3:4; ** Ier 1:13; Ezec 24:3;
  • 4 De aceea, proroceşte împotriva lor, proroceşte, fiul omului!”
  • 5 Atunci, Duhul Domnului* a căzut peste mine şi mi-a zis: „Spune: ‘Aşa vorbeşte Domnul: «Astfel vorbiţi voi, casa lui Israel! Şi ce vă vine în gând, ştiu foarte bine!
  • * Ezec 2:2; Ezec 3:24;
  • 6 Aţi făcut o mulţime* de omoruri în cetatea aceasta şi aţi umplut uliţele cu cei ucişi.»
  • * Ezec 7:23; Ezec 22:3; Ezec 22:4;
  • 7 De aceea, aşa vorbeşte Domnul Dumnezeu: «Morţii voştri* pe care i-aţi întins în mijlocul cetăţii acesteia sunt carnea şi ea este cazanul, dar voi** veţi fi scoşi afară din ea.
  • * Ezec 24:3; Ezec 24:6; Ezec 24:10; Ezec 24:11; Mica 3:3; ** Ezec 11:9;
  • 8 Vă temeţi de sabie, dar Eu voi aduce sabie peste voi, zice Domnul, Dumnezeu.
  • 9 Vă voi scoate din cetatea aceasta, vă voi da în mâinile străinilor şi voi împlini* judecăţile mele împotriva voastră!
  • * Ezec 5:8;
  • 10 Veţi cădea* loviţi de sabie, vă voi judeca** la hotarul lui Israel şi veţi şti că Eu sunt Domnul.
  • * 2 Imp 25:19-21; Ier 39:6; Ier 52:10; ** 1 Imp 8:65; 2 Imp 14:25; Ps 9:16; Ezec 6:7; Ezec 13:9; Ezec 13:14; Ezec 13:21; Ezec 13:23;
  • 11 Cetatea aceasta* nu va fi cazanul vostru şi voi nu veţi fi carnea din el, ci la hotarul lui Israel vă voi judeca!
  • * Ezec 11:3;
  • 12 Şi veţi şti* că Eu sunt Domnul, ale cărui porunci nu le-aţi urmat şi ale cărui legi nu le-aţi împlinit şi aţi** lucrat după obiceiurile neamurilor care vă înconjoară».’”
  • * Ezec 11:10; ** Lev 18:3; Lev 18:24; Deut 12:30; Deut 12:31; Ezec 8:10; Ezec 8:14; Ezec 8:16;
  • 13 Pe când proroceam eu, a murit Pelatia*, fiul lui Benaia. Eu am** căzut cu faţa la pământ şi am strigat cu glas tare: „Ah, Doamne, Dumnezeule, vrei să nimiceşti Tu şi ce a mai rămas din Israel?”
  • * Ezec 11:1; Fapte 5:5; ** Ezec 9:8;
  • 14 Şi Cuvântul Domnului mi-a vorbit astfel:
  • 15 „Fiul omului, fraţii tăi, da, fraţii tăi cei din robie, şi toată casa lui Israel sunt aceia despre care zic locuitorii Ierusalimului: ‘Ei sunt departe de Domnul, ţara ne-a fost dată nouă în stăpânire!…’
  • 16 De aceea spune despre ei: ‘Aşa vorbeşte Domnul, Dumnezeu: «Dacă-i ţin depărtaţi printre neamuri, dacă i-am risipit în felurite ţări, totuşi le-am fost* un Templu pentru câtăva vreme, în ţara în care au venit.»’
  • * Ps 90:1; Ps 91:9; Isa 8:14;
  • 17 De aceea să le spui: ‘Aşa vorbeşte Domnul, Dumnezeu: «Vă voi strânge* din mijlocul popoarelor, vă voi aduna iarăşi din ţările în care sunteţi risipiţi şi vă voi da ţara lui Israel.
  • * Ier 24:5; Ezec 28:25; Ezec 34:13; Ezec 36:24;
  • 18 Şi, când vor veni în ea, vor scoate de acolo toţi idolii şi toate urâciunile.
  • 19 Le voi* da o altă inimă şi voi pune un duh nou** în voi. Voi lua din trupul lor inima de piatră şi le voi da o inimă de carne,
  • * Ier 32:39; Ezec 36:26; Ezec 36:27; Tef 3:9; ** Ps 51:10; Ier 31:33; Ier 32:39; Ezec 18:31; Zah 7:12;
  • 20 ca să urmeze* poruncile Mele, să păzească şi să împlinească legile Mele, şi ei vor fi poporul** Meu, iar Eu voi fi Dumnezeul lor.
  • * Ps 105:45; ** Ier 24:7; Ezec 14:11; Ezec 36:28; Ezec 37:27;
  • 21 Dar acelora a căror inimă simte plăcere faţă de idolii şi urâciunile lor, le voi* întoarce faptele asupra capului lor, zice Domnul, Dumnezeu.»’”
  • * Ezec 9:10; Ezec 22:31;
  • 22 După aceea, heruvimii şi-au întins* aripile, însoţiţi de roţi, şi slava Dumnezeului lui Israel era sus, deasupra lor.
  • * Ezec 1:19; Ezec 10:19;
  • 23 Slava* Domnului s-a înălţat din mijlocul cetăţii şi s-a aşezat pe muntele** de la răsăritul cetăţii.
  • * Ezec 8:4; Ezec 9:3; Ezec 10:4; Ezec 10:18; Ezec 43:4; ** Zah 14:4; Ezec 43:2;
  • 24 Pe mine însă m-a răpit* Duhul şi m-a dus iarăşi, în vedenie, prin Duhul lui Dumnezeu, în Haldeea, la prinşii de război. Şi astfel, vedenia pe care o avusesem a pierit de la mine.
  • * Ezec 8:3;
  • 25 Apoi am spus prinşilor de război toate lucrurile pe care mi le descoperise Domnul.
  Ezechiel, capitolul 11