Vizionați peste 350 de predici video traduse în noul player video

Vezi lista

  Geneza  



Capitolul 18
  • Isaac este făgăduit încă o dată
  • 1 Domnul i S-a arătat la stejarii* lui Mamre, pe când Avraam şedea la uşa cortului, în timpul zădufului zilei.
  • * Gen 13:18; Gen 14:13;
  • 2 Avraam a ridicat ochii* şi s-a uitat, şi iată că trei bărbaţi stăteau în picioare lângă el. Când** i-a văzut, a alergat înaintea lor, de la uşa cortului, şi s-a plecat până la pământ.
  • * Evr 13:2; ** Gen 19:1; 1 Pet 4:9;
  • 3 Apoi a zis: „Doamne, dacă am căpătat trecere în ochii Tăi, nu trece, rogu-Te, pe lângă robul Tău.
  • 4 Îngăduie să se aducă puţină* apă, ca să vi se spele picioarele, şi odihniţi-vă sub copacul acesta.
  • * Gen 19:2; Gen 43:24;
  • 5 Am să mă duc să iau o bucată de pâine*, ca să prindeţi la inimă**, şi după aceea vă veţi vedea de drum, căci pentru aceasta treceţi pe lângă robul vostru.” „Fă cum ai zis”, i-au răspuns ei.
  • * Jud 6:18; Jud 13:15; ** Jud 19:5; Ps 104:15; Gen 19:8; Gen 33:10;
  • 6 Avraam s-a dus repede în cort la Sara şi a zis: „Ia repede trei măsuri de făină albă, frământă şi fă turte.”
  • 7 Şi Avraam a alergat la vite, a luat un viţel tânăr şi bun şi l-a dat unei slugi să-l gătească în grabă.
  • 8 Apoi a luat* unt şi lapte, împreună cu viţelul pe care-l gătise, şi le-a pus înaintea lor. El însuşi a stat lângă ei, sub copac, şi le-a slujit până ce au mâncat.
  • * Gen 19:3;
  • 9 Atunci, ei i-au zis: „Unde este nevastă-ta, Sara?” „Uite-o în cort*”, a răspuns el.
  • * Gen 24:67;
  • 10 Unul dintre ei a zis: „La anul pe vremea* aceasta, Mă voi întoarce** negreşit la tine şi iată că Sara, nevastă-ta, va avea un fiu.” Sara asculta la uşa cortului care era înapoia lui.
  • * Gen 18:14; ** 2 Imp 4:16; Gen 17:19; Gen 17:21; Gen 21:2; Rom 9:9;
  • 11 Avraam* şi Sara erau bătrâni, înaintaţi în vârstă, şi Sarei nu-i mai venea rânduiala** femeilor.
  • * Gen 17:17; Rom 4:19; Evr 11:11; Evr 11:12; Evr 11:19; ** Gen 31:35;
  • 12 Sara* a râs în sine, zicând: „Acum**, când am îmbătrânit, să mai am pofte? Domnul meu bărbatul de asemenea este bătrân.”
  • * Gen 17:17; ** Luca 1:18; 1 Pet 3:6;
  • 13 Domnul a zis lui Avraam: „Pentru ce a râs Sara, zicând: ‘Cu adevărat să mai pot avea copil eu, care sunt bătrână?’
  • 14 Este* oare ceva prea greu pentru Domnul? La anul** pe vremea aceasta, Mă voi întoarce la tine, şi Sara va avea un fiu.”
  • * Ier 32:17; Zah 8:6; Mat 3:9; Mat 19:26; Luca 1:37; ** Gen 17:21; Gen 18:10; 2 Imp 4:16;
  • 15 Sara a tăgăduit şi a zis: „N-am râs.” Căci i-a fost frică. Dar El a zis: „Ba da, ai râs.”
  • Avraam mijloceşte pentru Sodoma
  • 16 Bărbaţii aceia s-au sculat să plece şi s-au uitat înspre Sodoma. Avraam a plecat cu ei, să-i petreacă*.
  • * Rom 15:24; 3 Ioan 1:6;
  • 17 Atunci, Domnul a zis: „Să ascund* Eu oare de Avraam ce am să fac?…
  • * Ps 25:14; Amos 3:7; Ioan 15:15;
  • 18 Căci Avraam va ajunge negreşit un neam mare şi puternic şi în el vor fi binecuvântate* toate neamurile pământului.
  • * Gen 12:3; Gen 22:18; Fapte 3:25; Gal 3:8;
  • 19 Căci Eu îl cunosc şi ştiu că are să poruncească fiilor lui şi casei lui după el să ţină Calea Domnului, făcând ce este drept şi bine, pentru ca astfel Domnul să împlinească faţă de Avraam ce i-a făgăduit.”
  • 20 Şi Domnul a zis: „Strigătul* împotriva Sodomei şi Gomorei s-a mărit şi păcatul lor într-adevăr este nespus de greu.
  • * Gen 4:14; Gen 19:13; Iac 5:4;
  • 21 De aceea Mă voi coborî* acum să văd dacă în adevăr au lucrat în totul după zvonul venit până la Mine şi, dacă nu va fi aşa, voi şti**.”
  • * Gen 11:5; Exod 3:8; ** Deut 8:2; Deut 13:3; Ios 22:22; Luca 16:15; 2 Cor 11:11;
  • 22 Bărbaţii* aceia s-au depărtat şi au plecat spre Sodoma. Dar Avraam stătea** tot înaintea Domnului.
  • * Gen 19:1; ** Gen 18:1;
  • 23 Avraam s-a* apropiat şi a zis: „Vei** nimici Tu oare şi pe cel bun împreună cu cel rău?
  • * Evr 10:22; ** Num 16:22; 2 Sam 24:17;
  • 24 Poate* că în mijlocul cetăţii sunt cincizeci de oameni buni: îi vei nimici oare şi pe ei şi nu vei ierta locul acela din pricina celor cincizeci de oameni buni, care sunt în mijlocul ei?
  • * Ier 5:1;
  • 25 Să omori pe cel bun împreună cu cel rău, aşa ca* cel bun să aibă aceeaşi soartă ca cel rău, departe de Tine aşa ceva! Departe de Tine! Cel ce judecă** tot pământul nu va face oare dreptate?”
  • * Iov 8:20; Isa 3:10; Isa 3:11; ** Iov 8:3; Iov 34:17; Ps 58:11; Ps 94:2; Rom 3:6;
  • 26 Şi Domnul a zis: „Dacă voi* găsi în Sodoma cincizeci de oameni buni în mijlocul cetăţii, voi ierta tot locul acela din pricina lor.”
  • * Ier 5:1; Ezec 22:30;
  • 27 Avraam a luat din nou cuvântul şi a zis: „Iată*, am îndrăznit să vorbesc Domnului eu, care nu sunt decât** praf şi cenuşă.
  • * Luca 18:1; ** Gen 3:19; Iov 4:19; Ecl 12:7; 1 Cor 15:47; 1 Cor 15:48; 2 Cor 5:1;
  • 28 Poate că din cincizeci de oameni buni vor lipsi cinci: pentru cinci, vei nimici Tu oare toată cetatea?” Şi Domnul a zis: „N-o voi nimici dacă voi găsi în ea patruzeci şi cinci de oameni buni.”
  • 29 Avraam I-a vorbit mai departe şi a zis: „Poate că se vor găsi în ea numai patruzeci de oameni buni.” Şi Domnul a zis: „N-o voi nimici pentru cei patruzeci.”
  • 30 Avraam a zis: „Să nu Te mânii, Doamne, dacă voi mai vorbi. Poate că se vor găsi în ea numai treizeci de oameni buni.” Şi Domnul a zis: „N-o voi nimici dacă voi găsi în ea treizeci de oameni buni.”
  • 31 Avraam a zis: „Iată, am îndrăznit să vorbesc Domnului. Poate că se vor găsi în ea numai douăzeci de oameni buni.” Şi Domnul a zis: „N-o voi nimici, pentru cei douăzeci.”
  • 32 Avraam a zis: „Să* nu Te mânii, Doamne, dacă voi mai vorbi numai de data aceasta. Poate că se vor găsi în ea numai zece oameni buni.” Şi Domnul** a zis: „N-o voi nimici, pentru cei zece oameni buni.”
  • * Jud 6:39; ** Iac 5:16;
  • 33 După ce a isprăvit de vorbit lui Avraam, Domnul a plecat. Şi Avraam s-a întors la locuinţa lui.
  Geneza, capitolul 18