Vizionați peste 350 de predici video traduse în noul player video

Vezi lista

  Iov  



Capitolul 2
  • Satana învinuieşte pe Iov
  • 1 Fiii lui Dumnezeu au venit într-o zi* de s-au înfăţişat înaintea Domnului. Şi a venit şi Satana în mijlocul lor şi s-a înfăţişat înaintea Domnului.
  • * Iov 1:6;
  • 2 Domnul a zis Satanei: „De unde vii?” Şi Satana a răspuns* Domnului: „De la cutreierarea pământului şi de la plimbarea pe care am făcut-o pe el.”
  • * Iov 1:7;
  • 3 Domnul a zis Satanei: „Ai văzut pe robul Meu Iov? Nu este nimeni ca el pe pământ. Este un om fără prihană* şi curat la suflet. El se teme de Dumnezeu şi se abate de la rău. El se ţine tare** în neprihănirea lui, şi tu Mă îndemni să-l pierd fără pricină.”
  • * Iov 1:1; Iov 1:8; ** Iov 27:5; Iov 27:6; Iov 9:17;
  • 4 Şi Satana a răspuns Domnului: „Piele pentru piele! Omul dă tot ce are pentru viaţa lui.
  • 5 Dar ia întinde-Ţi* mâna şi atinge-Te de oasele** şi de carnea lui, şi sunt încredinţat că Te va blestema în faţă.”
  • * Iov 1:11; ** Iov 19:20;
  • 6 Domnul* a zis Satanei: „Iată, ţi-l dau pe mână: numai cruţă-i viaţa.”
  • * Iov 1:12;
  • 7 Şi Satana a plecat dinaintea Domnului. Apoi a lovit pe Iov cu o bubă rea, din talpa* piciorului până în creştetul capului.
  • * Isa 1:6;
  • 8 Şi Iov a luat un ciob să se scarpine şi a şezut pe cenuşă*.
  • * 2 Sam 13:19; Iov 42:6; Ezec 27:30; Mat 11:21;
  • 9 Nevastă-sa i-a zis: „Tu rămâi* neclintit** în neprihănirea ta! Blestemă pe Dumnezeu şi mori!”
  • * Iov 21:15; ** Iov 2:3;
  • 10 Dar Iov i-a răspuns: „Vorbeşti ca o femeie nebună. Ce, primim* de la Dumnezeu binele şi să nu primim şi răul?” În toate** acestea, Iov n-a păcătuit deloc cu buzele lui.
  • * Iov 1:21; Rom 12:12; Iac 5:10; Iac 5:11; ** Iov 1:22; Ps 39:1;
  • Cei trei prieteni vin la Iov
  • 11 Trei prieteni* ai lui Iov, Elifaz din Teman**, Bildad din Şuah şi Ţofar din Naama, au aflat de toate nenorocirile care-l loviseră. S-au sfătuit şi au plecat de acasă să se ducă să-i plângă de milㆆ şi să-l mângâie.
  • * Prov 17:17; ** Gen 36:11; Ier 49:7; Gen 25:2; †† Iov 42:11; Rom 12:15;
  • 12 Ridicându-şi ochii de departe, nu l-au mai cunoscut. Şi au ridicat glasul şi au plâns. Şi-au sfâşiat mantalele şi au aruncat* cu ţărână în văzduh deasupra capetelor lor.
  • * Neem 9:1; Plang 2:10; Ezec 27:30;
  • 13 Şi au şezut pe pământ, lângă el, şapte zile şi şapte* nopţi, fără să-i spună o vorbă, căci vedeau cât de mare îi este durerea.
  • * Gen 50:10;
  Iov, capitolul 2