Vizionați peste 350 de predici video traduse în noul player video

Vezi lista

  Isaia  



Capitolul 49
  • Lumina neamurilor
  • 1 „Ascultaţi-Mă*, ostroave! Luaţi aminte, popoare depărtate! Domnul** M-a chemat din sânul mamei şi M-a numit de la ieşirea din pântecele mamei.
  • * Isa 41:1; ** Isa 49:5; Ier 1:5; Mat 1:20; Mat 1:24; Luca 1:15; Luca 1:31; Ioan 10:36; Gal 1:15;
  • 2 Mi-a făcut gura* ca o sabie ascuţită, M-a acoperit cu** umbra mâinii Lui şi M-a făcut o săgeată ascuţită, M-a ascuns în tolba Lui cu săgeţi
  • * Isa 11:1; Isa 51:16; Osea 6:5; Evr 4:12; Apoc 1:16; ** Isa 51:16; Ps 45:5;
  • 3 şi Mi-a zis: ‘Israele, Tu eşti Robul* Meu în care** Mă voi slăvi’.
  • * Isa 42:1; Zah 3:8; ** Isa 44:23; Ioan 13:31; Ioan 15:8; Efes 1:6;
  • 4 Şi* Eu Mă gândeam: ‘Degeaba am muncit, în zadar şi fără folos Mi-am istovit puterea’. Dar dreptul Meu este la Domnul, şi răsplata Mea la Dumnezeul Meu.
  • * Ezec 3:19;
  • 5 Şi, acum, Domnul vorbeşte, El, care* M-a întocmit din pântecele mamei ca să fiu Robul Lui, ca să aduc înapoi la El pe Iacov şi pe Israel, care este încă** împrăştiat; căci Eu sunt preţuit înaintea Domnului, şi Dumnezeul Meu este tăria Mea.
  • * Isa 49:1; ** Mat 23:37;
  • 6 El zice: ‘Este prea puţin lucru să fii Robul Meu ca să ridici seminţiile lui Iacov şi să aduci înapoi rămăşiţele lui Israel. De aceea, te pun să fii Lumina* neamurilor, ca să duci mântuirea până la marginile pământului’.
  • * Isa 42:6; Isa 60:3; Luca 2:32; Fapte 13:47; Fapte 26:18;
  • 7 Aşa vorbeşte Domnul, Răscumpărătorul, Sfântul lui Israel, către* Cel dispreţuit şi urât de popor, către Robul celor puternici: ‘Împăraţii** vor vedea lucrul acesta şi se vor scula, şi voievozii se vor arunca la pământ şi se vor închina din pricina Domnului, care este credincios, din pricina Sfântului lui Israel, care Te-a ales’.”
  • * Isa 53:3; Mat 26:67; ** Ps 72:10; Ps 72:11; Isa 49:23;
  • Aşezarea din nou a lui Israel
  • 8 Aşa vorbeşte mai departe Domnul: „La* vremea îndurării Te voi asculta şi în ziua mântuirii Te voi ajuta; Te voi păzi şi Te voi pune** să faci legământ cu poporul, să ridici ţara şi să împarţi moştenirile pustiite;
  • * Ps 69:13; 2 Cor 6:2; ** Isa 42:6;
  • 9 să spui prinşilor* de război: ‘Ieşiţi!’ şi celor ce sunt în întuneric: ‘Arătaţi-vă!’ Ei vor paşte pe drumuri şi vor găsi locuri de păşune pe toate coastele.
  • * Isa 42:7; Zah 9:12;
  • 10 Nu le va fi foame*, nici nu le va fi sete; nu-i** va bate arşiţa, nici soarele, căci Cel ce are milă de ei îi va călăuzi şi-i va duce la izvoare de ape.
  • * Apoc 7:16; ** Ps 121:6; Ps 23:2;
  • 11 Voi* preface toţi munţii Mei în drumuri şi drumurile Mele vor fi bine croite.
  • * Isa 40:4;
  • 12 Iată-i* că vin de departe, unii de la miazănoapte şi de la apus, iar alţii din ţara Sinim.
  • * Isa 43:5; Isa 43:6;
  • 13 Bucuraţi-vă*, ceruri! Veseleşte-te, pământule! Izbucniţi în strigăte de bucurie, munţilor! Căci Domnul mângâie pe poporul Său şi are milă de nenorociţii Lui.
  • * Isa 44:23;
  • 14 Sionul zicea*: ‘M-a părăsit Domnul şi m-a uitat Domnul!’
  • * Isa 40:27;
  • 15 Poate* o femeie să uite copilul pe care-l alăptează şi să n-aibă milă de rodul pântecelui ei? Dar** chiar dacă l-ar uita, totuşi Eu nu te voi uita cu niciun chip.
  • * Ps 103:13; Mal 3:17; Mat 7:11; ** Rom 11:29;
  • 16 Iată că te-am săpat pe* mâinile Mele şi zidurile tale sunt totdeauna înaintea ochilor Mei!
  • * Exod 13:9; Cant 8:6;
  • 17 Fiii tăi aleargă, dar* cei ce te dărâmaseră şi te pustiiseră vor ieşi din mijlocul tău.
  • * Isa 49:19;
  • 18 Ridică-ţi* ochii de jur împrejur şi priveşte: toţi aceştia se strâng, vin la tine. Pe viaţa Mea, zice Domnul, că te vei îmbrăca cu toţi aceştia ca** şi cu o podoabă şi te vei încinge cu ei ca o mireasă.
  • * Isa 60:4; ** Prov 17:6;
  • 19 Căci locurile tale pustiite şi pustii, ţara ta nimicită, vor* fi strâmte pentru locuitorii tăi, şi cei ce voiau să te mănânce se vor depărta.
  • * Isa 54:1; Isa 54:2; Zah 2:4; Zah 10:10;
  • 20 Fiii* aceştia, de care ai fost lipsit**, vor spune mereu la urechile tale: ‘Locul este prea strâmt pentru mine; fă-mi loc, ca să pot să mă aşez’.
  • * Isa 60:4; ** Mat 3:9; Rom 11:11;
  • 21 Şi vei zice în inima ta: ‘Cine mi i-a născut? Căci eram fără copii şi stearpă; eram roabă, izgonită. Cine i-a crescut? Rămăsesem singură. Unde erau aceştia?’”
  • 22 De aceea, aşa* vorbeşte Domnul, Dumnezeu: „Iată, voi face neamurilor semn cu mâna şi-Mi voi înălţa steagul spre popoare; ele vor aduce înapoi pe fiii tăi în braţele lor şi vor duce pe fiicele tale pe umeri.
  • * Isa 60:4; Isa 66:20;
  • 23 Te vor hrăni împăraţi* şi împărătesele lor te vor alăpta. Se vor închina cu faţa la pământ înaintea ta şi vor linge** ţărâna de pe picioarele tale, ca să ştii că Eu sunt Domnul şi că cei ce nădăjduiesc în Mine nu vor fi daţi de ruşine.” –
  • * Ps 72:11; Isa 49:7; Isa 52:15; Isa 60:16; ** Ps 72:9; Mica 7:17; Ps 34:22; Rom 5:5; Rom 9:33; Rom 10:11;
  • 24 „Se poate* lua prada celui puternic? Şi poate să scape cel prins din prinsoare?” –
  • * Mat 12:29; Luca 11:21; Luca 11:22;
  • 25 „Da, zice Domnul, prada celui puternic îi va fi luată şi cel prins de asupritor va scăpa, căci Eu voi lupta împotriva vrăjmaşilor tăi şi voi scăpa pe fiii tăi.
  • 26 Eu voi da* asupritorilor tăi să-şi mănânce carnea şi se vor îmbăta ca de must de însuşi sângele** lor. Şi va şti orice făptură, că Eu sunt Domnul, Mântuitorul tău, Răscumpărătorul tău, Puternicul lui Iacov.”
  • * Isa 9:20; ** Apoc 14:20; Apoc 16:6; Ps 9:16; Isa 60:16;
  Isaia, capitolul 49