Vizionați peste 350 de predici video traduse în noul player video

Vezi lista

  Isaia  



Capitolul 65
  • Răsplătirile Domnului
  • 1 „Eram gata să răspund* celor ce nu întrebau de Mine, eram gata să fiu găsit de cei ce nu Mă căutau. Am zis: ‘Iată-Mă, iată-Mă!’ către un neam care nu chema** Numele Meu.
  • * Rom 9:24-26; Rom 9:30; Rom 10:20; Efes 2:12; Efes 2:13; ** Isa 63:19;
  • 2 Mi-am întins mâinile* toată ziua spre un popor răzvrătit, care umblă pe o cale rea, în voia gândurilor lui!
  • * Rom 10:21;
  • 3 Spre un popor care nu conteneşte să Mă* mânie în faţă, aducând jertfe** în grădini şi arzând tămâie pe cărămizile de pe acoperiş;
  • * Deut 32:21; ** Isa 1:29; Isa 66:17; Lev 17:5;
  • 4 care locuieşte* în morminte şi petrece noaptea în peşteri, mâncând** carne de porc şi având în străchini bucate necurate.
  • * Deut 18:11; ** Isa 66:17; Lev 11:7;
  • 5 Şi care totuşi* zice: ‘Dă-te înapoi, nu te apropia de mine, căci sunt sfânt!’… Asemenea lucruri sunt un fum în nările Mele, un foc care arde necontenit!
  • * Mat 9:11; Luca 5:30; Luca 18:11; Iuda 1:19;
  • 6 Iată ce am hotărât* în Mine: ‘Nici** gând să tac, ci îi voi pedepsi; da, îi voi pedepsi’.
  • * Deut 32:34; Mal 3:16; ** Ps 50:3; Ps 79:12; Ier 16:18; Ezec 11:21;
  • 7 Pentru nelegiuirile voastre – zice Domnul – şi pentru nelegiuirile* părinţilor voştri, care au ars tămâie** pe munţi şi M-au batjocorit pe înălţimi, de aceea, le voi măsura plata pentru faptele lor din trecut.”
  • * Exod 20:5; ** Ezec 18:6; Ezec 20:27; Ezec 20:28;
  • 8 Aşa vorbeşte Domnul: „După cum, când se găseşte zeamă într-un strugure, se zice: ‘Nu-l nimici, căci este o binecuvântare* în el!’ tot aşa şi Eu voi face la fel, din dragoste pentru robii Mei, ca să nu nimicesc totul.
  • * Ioel 2:14;
  • 9 Voi scoate o sămânţă din Iacov şi din Iuda un moştenitor al munţilor Mei; aleşii Mei* vor stăpâni ţara şi robii Mei vor locui în ea.
  • * Isa 65:15; Isa 65:22; Mat 24:22; Rom 11:5; Rom 11:7;
  • 10 Saronul* va sluji ca loc de păşune oilor şi valea Acor** va sluji de culcuş boilor pentru poporul Meu, care Mă va căuta.
  • * Isa 33:9; Isa 35:2; ** Ios 7:24; Ios 7:26; Osea 2:15;
  • 11 Dar pe voi, care părăsiţi pe Domnul, care uitaţi muntele Meu cel sfânt*, care puneţi o masă** Norocului1 şi umpleţi un pahar în cinstea Soartei2,
  • * Isa 56:7; Isa 57:13; Isa 65:25; ** Ezec 23:41; 1 Cor 10:21;
  • 12 vă sortesc sabiei, şi toţi veţi pleca genunchiul ca să fiţi înjunghiaţi, căci Eu am chemat*, şi n-aţi răspuns, am vorbit, şi n-aţi ascultat, ci aţi făcut ce este rău înaintea Mea şi aţi ales ce nu-Mi place.”
  • * 2 Cron 36:15; 2 Cron 36:16; Prov 1:24; Isa 66:4; Ier 7:13; Zah 7:7; Mat 21:34-43; Mat 21:36;
  • 13 De aceea, aşa vorbeşte Domnul Dumnezeu: „Iată că robii Mei vor mânca, iar voi veţi fi flămânzi; iată că robii Mei vor bea, iar vouă vă va fi sete. Iată că robii Mei se vor bucura şi voi vă veţi ruşina.
  • 14 Iată că robii Mei vor cânta, de veselă ce le va fi inima, dar voi veţi striga de durerea pe care o veţi avea în suflet şi vă veţi boci* de mâhnit ce vă va fi duhul.
  • * Mat 8:12; Luca 13:28;
  • 15 Veţi lăsa numele vostru ca blestem* aleşilor** Mei, şi anume: Domnul, Dumnezeu vă va omorî şi va da robilor Săi un alt nume.
  • * Ier 29:22; Zah 8:13; ** Isa 65:9; Isa 65:22; Isa 62:2; Fapte 11:26;
  • 16 Aşa că cine* se va binecuvânta în ţară se va binecuvânta în Dumnezeul adevărului şi cine va jura** în ţară va jura pe Dumnezeul adevărului, căci vechile suferinţe vor fi uitate, vor fi ascunse de ochii Mei.
  • * Ps 72:17; Ier 4:2; ** Deut 6:13; Ps 63:11; Isa 19:18; Isa 45:23; Tef 1:5;
  • 17 Căci iată, Eu fac ceruri noi* şi un pământ nou; aşa că nimeni nu-şi va mai aduce aminte de lucrurile trecute şi nimănui nu-i vor mai veni în minte.
  • * Isa 51:16; Isa 66:22; 2 Pet 3:13; Apoc 21:1;
  • 18 Ci vă veţi bucura şi vă veţi veseli pe vecie pentru cele ce voi face. Căci voi preface Ierusalimul în veselie şi pe poporul lui în bucurie.
  • 19 Eu Însumi Mă voi veseli* asupra Ierusalimului şi mă voi bucura de poporul Meu; nu se va mai auzi** în el de acum nici glasul plânsetelor, nici glasul ţipetelor.
  • * Isa 62:5; ** Isa 35:10; Isa 51:11; Apoc 7:17; Apoc 21:4;
  • 20 Nu vor mai fi în el nici copii cu zile puţine, nici bătrâni care să nu-şi împlinească zilele. Căci cine va muri la vârsta de o sută de ani va fi încă tânăr şi cel ce va muri în vârstă de o sută de ani* va fi blestemat ca păcătos.
  • * Ecl 8:12;
  • 21 Vor zidi* case şi le vor locui; vor sădi vii şi le vor mânca rodul.
  • * Lev 26:16; Deut 28:30; Isa 62:8; Amos 9:14;
  • 22 Nu vor zidi case ca altul să locuiască în ele, nu vor sădi vii pentru ca altul să le mănânce rodul, căci zilele poporului* Meu vor fi ca zilele copacilor, şi aleşii** Mei se vor bucura de lucrul mâinilor lor.
  • * Ps 92:12; ** Isa 65:9; Isa 65:15;
  • 23 Nu vor munci degeaba şi nu vor avea* copii ca să-i vadă pierind, căci vor alcătui o sămânţă** binecuvântată de Domnul şi copiii lor vor fi împreună cu ei.
  • * Deut 28:41; Osea 9:12; ** Isa 61:9;
  • 24 Înainte* ca să Mă cheme, le voi răspunde; înainte ca să isprăvească vorba, îi voi asculta!
  • * Ps 32:5; Dan 9:21;
  • 25 Lupul şi mielul* vor paşte împreună, leul va mânca paie ca boul şi şarpele se va hrăni** cu ţărână. Niciun rău, nicio vătămare nu se va face pe tot muntele Meu cel sfânt”, zice Domnul.
  • * Isa 11:6; Isa 11:7; Isa 11:9; ** Gen 3:14;
  • 1. Sau: Meni.
  • 2. Sau: Meni.
  Isaia, capitolul 65