La 11 ani de Resurse Creștine, avem nevoie de tine!

Citește

  Leviticul  



Capitolul 23
  • Sărbătorile. Sabatul
  • 1 Domnul a vorbit lui Moise şi a zis:
  • 2 „Vorbeşte copiilor lui Israel şi spune-le: ‘Iată sărbătorile* Domnului, pe care le veţi vesti ca adunări** sfinte, iată sărbătorile Mele:
  • * Lev 23:4; Lev 23:37; ** Exod 32:5; 2 Imp 10:20; Ps 81:3;
  • 3 Şase* zile să lucraţi, dar ziua a şaptea este Sabatul, ziua de odihnă, cu o adunare sfântă. Să nu faceţi nicio lucrare în timpul ei: este Sabatul Domnului în toate locuinţele voastre.
  • * Exod 20:9; Exod 23:12; Exod 31:15; Exod 34:21; Lev 19:3; Deut 5:13; Luca 13:14;
  • Paştele
  • 4 Iată sărbătorile* Domnului, cu adunări sfinte, pe care le veţi vesti la vremile lor hotărâte.
  • * Lev 23:2; Lev 23:37; Exod 23:14;
  • 5 În luna* întâi, în a paisprezecea zi a lunii, între cele două seri, vor fi Paştele Domnului.
  • * Exod 12:6; Exod 12:14; Exod 12:18; Exod 13:3; Exod 13:10; Exod 23:15; Exod 34:18; Num 9:2; Num 9:3; Num 28:16; Num 28:17; Deut 16:1-8; Deut 16:13; Ios 5:10;
  • 6 Şi în* a cincisprezecea zi a lunii acesteia, va fi Sărbătoarea Azimilor în cinstea Domnului; şapte zile să mâncaţi azimi.
  • * Exod 12:16; Num 28:18; Num 28:25;
  • 7 În ziua întâi, să aveţi o adunare sfântă: atunci să nu faceţi nicio lucrare de slugă.
  • 8 Şapte zile să aduceţi Domnului jertfe mistuite de foc. În ziua a şaptea să fie o adunare sfântă: atunci să nu faceţi nicio lucrare de slugă.’”
  • 9 Domnul a vorbit lui Moise şi a zis:
  • 10 „Vorbeşte copiilor lui Israel şi spune-le: ‘Când* veţi intra în ţara pe care v-o dau şi când veţi secera semănăturile, să aduceţi preotului un snop, ca pârgă** a secerişului vostru.
  • * Exod 23:16; Exod 23:19; Exod 34:22; Exod 34:26; Num 15:2; Num 15:18; Num 28:26; Deut 16:9; Ios 3:15; ** Rom 11:16; 1 Cor 15:20; Iac 1:18; Apoc 15:4;
  • 11 El să legene* snopul într-o parte şi într-alta înaintea Domnului, ca să fie primit: preotul să-l legene într-o parte şi într-alta, a doua zi după Sabat.
  • * Exod 29:24;
  • 12 În ziua când veţi legăna snopul, să aduceţi, ca ardere-de-tot Domnului, un miel de un an fără cusur;
  • 13 să adăugaţi la el două zecimi de efă din floarea făinii frământată cu untdelemn, ca dar* de mâncare mistuit de foc, de un miros plăcut Domnului, şi să aduceţi o jertfă de băutură de un sfert de hin de vin.
  • * Lev 2:14-16; Lev 2:13;
  • 14 Să nu mâncaţi nici pâine, nici spice prăjite sau pisate până în ziua aceasta, când veţi aduce un dar de mâncare Dumnezeului vostru. Aceasta este o lege veşnică pentru urmaşii voştri, în toate locurile în care veţi locui.
  • Rusaliile
  • 15 De a doua zi* după Sabat, din ziua când veţi aduce snopul ca să fie legănat într-o parte şi într-alta, să număraţi şapte săptămâni întregi.
  • * Exod 34:22; Lev 25:8; Deut 16:9;
  • 16 Să număraţi cincizeci de zile, până* în ziua care vine după al şaptelea Sabat, şi atunci să aduceţi Domnului un nou** dar de mâncare.
  • * Fapte 2:1; ** Num 28:26;
  • 17 Să aduceţi din locuinţele voastre două pâini, ca să fie legănate într-o parte şi într-alta; să fie făcute cu două zecimi de efă din floarea făinii şi coapte cu aluat: acestea sunt cele dintâi roade* pentru Domnul.
  • * Exod 23:16; Exod 23:19; Exod 22:29; Exod 34:22; Exod 34:26; Num 15:17-21; Num 15:13; Num 28:26; Deut 26:1;
  • 18 Afară de aceste pâini, să aduceţi ca ardere-de-tot Domnului şapte miei de un an, fără cusur, un viţel şi doi berbeci; să adăugaţi la ei darul de mâncare şi jertfa de băutură obişnuite, ca dar de mâncare mistuit de foc, de un miros plăcut Domnului.
  • 19 Să aduceţi şi un ţap*, ca jertfă de ispăşire, şi doi miei de un an, ca jertfă de** mulţumire.
  • * Lev 4:23; Lev 4:28; Num 28:30; ** Lev 3:1;
  • 20 Preotul să legene aceste dobitoace într-o parte şi într-alta ca dar legănat înaintea Domnului, împreună cu pâinea adusă ca pârgă şi cu cei doi miei: ele să fie închinate* Domnului şi să fie ale preotului.
  • * Num 18:12; Deut 18:4;
  • 21 În aceeaşi zi, să vestiţi sărbătoarea şi să aveţi o adunare sfântă: atunci să nu faceţi nicio lucrare de slugă. Aceasta este o lege veşnică pentru urmaşii voştri, în toate locurile în care veţi locui.
  • 22 Când* vei secera semănăturile din ţara voastră, să laşi nesecerat un colţ din câmpul tău şi să nu strângi ce rămâne** de pe urma secerătorilor. Să laşi săracului şi străinului aceste spice. Eu sunt Domnul, Dumnezeul vostru.’”
  • * Lev 19:9; ** Deut 24:19;
  • Anul Nou
  • 23 Domnul a vorbit lui Moise şi a zis:
  • 24 „Vorbeşte copiilor lui Israel şi spune-le: ‘În luna a şaptea*, în cea dintâi zi a lunii, să aveţi o zi de odihnă**, vestită cu sunet de trâmbiţe, şi o adunare sfântă.
  • * Num 29:1; ** Lev 25:9;
  • 25 Atunci să nu faceţi nicio lucrare de slugă şi să aduceţi Domnului jertfe mistuite de foc.’”
  • Ziua Ispăşirii
  • 26 Domnul a vorbit lui Moise şi a zis:
  • 27 „În ziua* a zecea a acestei a şaptea luni, va fi Ziua Ispăşirii: atunci să aveţi o adunare sfântă, să vă smeriţi sufletele şi să aduceţi Domnului jertfe mistuite de foc.
  • * Lev 16:30; Num 29:7;
  • 28 Să nu faceţi nicio lucrare în ziua aceea, căci este Ziua Ispăşirii, când trebuie făcută ispăşire pentru voi înaintea Domnului, Dumnezeului vostru.
  • 29 Oricine nu se va smeri în ziua aceea va fi nimicit* din poporul lui.
  • * Gen 17:14;
  • 30 Pe oricine va face în ziua aceea vreo lucrare oarecare, îl voi* nimici din mijlocul poporului lui.
  • * Lev 20:3; Lev 20:5; Lev 20:6;
  • 31 Să nu faceţi nicio lucrare atunci. Aceasta este o lege veşnică pentru urmaşii voştri, în toate locurile în care veţi locui.
  • 32 Aceasta să fie pentru voi o zi de Sabat, o zi de odihnă, şi să vă smeriţi sufletele în ziua aceasta; din seara zilei a noua până în seara următoare, să prăznuiţi Sabatul vostru.”
  • Corturile
  • 33 Domnul a vorbit lui Moise şi a zis:
  • 34 „Vorbeşte copiilor lui Israel şi spune-le: ‘În* a cincisprezecea zi a acestei a şaptea luni, va fi Sărbătoarea Corturilor în cinstea Domnului, timp de şapte zile.
  • * Exod 23:16; Num 29:12; Deut 16:13; Ezra 3:4; Neem 8:14; Zah 14:16; Ioan 7:2;
  • 35 În ziua întâi să fie o adunare sfântă: să nu faceţi nicio lucrare de slugă în timpul ei.
  • 36 Timp de şapte zile, să aduceţi Domnului jertfe mistuite de foc. A opta* zi, să aveţi o adunare sfântă şi să aduceţi Domnului jertfe mistuite de foc; aceasta să fie o adunare** de sărbătoare: să nu faceţi nicio lucrare de slugă în timpul ei.
  • * Num 29:35; Neem 8:18; Ioan 7:37; ** Deut 16:8; 2 Cron 7:9; Neem 8:18; Ioel 1:14; Ioel 2:15;
  • 37 Acestea* sunt sărbătorile Domnului, în care veţi vesti adunări sfinte, ca să se aducă Domnului jertfe mistuite de foc, arderi-de-tot, daruri de mâncare, jertfe de vite şi jertfe de băutură, fiecare lucru la ziua hotărâtă.
  • * Lev 23:2; Lev 23:4;
  • 38 Afară de aceasta*, să păziţi Sabatele Domnului şi să vă aduceţi darurile voastre Domnului, să aduceţi toate jertfele făcute pentru împlinirea unei juruinţe şi toate darurile voastre făcute de bunăvoie.
  • * Num 29:39;
  • 39 În a cincisprezecea zi a lunii acesteia a şaptea, când veţi strânge roadele* ţării, să prăznuiţi o sărbătoare în cinstea Domnului, timp de şapte zile: cea dintâi zi să fie o zi de odihnă şi a opta să fie tot o zi de odihnă.
  • * Exod 23:16; Deut 16:13;
  • 40 În ziua întâi* să luaţi poame din pomii cei frumoşi, ramuri de finici, ramuri de copaci stufoşi şi de sălcii de râu şi să vă bucuraţi** înaintea Domnului, Dumnezeului vostru, şapte zile.
  • * Neem 8:15; ** Deut 16:14; Deut 16:15;
  • 41 În fiecare an să prăznuiţi* sărbătoarea aceasta în cinstea Domnului, timp de şapte zile. Aceasta este o lege veşnică pentru urmaşii voştri. În luna a şaptea s-o prăznuiţi.
  • * Num 29:12; Neem 8:18;
  • 42 Şapte zile să locuiţi în* corturi; toţi băştinaşii din Israel să locuiască în corturi,
  • * Neem 8:14-16; Neem 8:13;
  • 43 pentru ca* urmaşii voştri să ştie că am făcut pe copiii lui Israel să locuiască în corturi, după ce i-am scos din ţara Egiptului. Eu sunt Domnul, Dumnezeul vostru.’”
  • * Deut 31:13; Ps 78:5; Ps 78:6;
  • 44 Aşa a spus* Moise copiilor lui Israel care sunt sărbătorile Domnului.
  • * Lev 23:2;
  Leviticul, capitolul 23