La 11 ani de Resurse Creștine, avem nevoie de tine!

Citește

  Luca  



Capitolul 2
  • Naşterea lui Isus Hristos
  • 1 În vremea aceea, a ieşit o poruncă de la Cezar August să se înscrie toată lumea.
  • 2 Înscrierea aceasta* s-a făcut întâia dată pe când era dregător în Siria Quirinius.
  • * Fapte 5:37;
  • 3 Toţi se duceau să se înscrie, fiecare în cetatea lui.
  • 4 Iosif s-a suit şi el din Galileea, din cetatea Nazaret, ca să se ducă în Iudeea, în cetatea* lui David, numită Betleem, pentru că** era din casa şi din seminţia lui David,
  • * 1 Sam 16:1; 1 Sam 16:4; Ioan 7:42; ** Mat 1:16; Luca 1:27;
  • 5 să se înscrie împreună cu Maria, logodnica* lui, care era însărcinată.
  • * Mat 1:18; Luca 1:27;
  • 6 Pe când erau ei acolo, s-a împlinit vremea când trebuia să nască Maria.
  • 7 Şi a* născut pe Fiul ei cel întâi născut, L-a înfăşat în scutece şi L-a culcat într-o iesle, pentru că în casa de poposire nu era loc pentru ei.
  • * Mat 1:25;
  • Păstorii din Betleem
  • 8 În ţinutul acela, erau nişte păstori care stăteau afară, în câmp, şi făceau de strajă noaptea împrejurul turmei lor.
  • 9 Şi iată că un înger al Domnului s-a înfăţişat înaintea lor, şi slava Domnului a strălucit împrejurul lor. Ei* s-au înfricoşat foarte tare.
  • * Luca 1:12;
  • 10 Dar îngerul le-a zis: „Nu vă temeţi, căci vă aduc o veste bună, care va fi o mare bucurie pentru* tot norodul:
  • * Gen 12:3; Mat 28:19; Marc 1:15; Luca 2:31; Luca 2:32; Luca 24:47; Col 1:23;
  • 11 astăzi*, în cetatea lui David, vi s-a născut un Mântuitor**, care este Hristos, Domnul.
  • * Isa 9:6; ** Mat 1:21; Mat 1:16; Mat 16:16; Luca 1:43; Fapte 2:36; Fapte 10:36; Fil 2:11;
  • 12 Iată semnul după care-L veţi cunoaşte: veţi găsi un prunc înfăşat în scutece şi culcat într-o iesle.”
  • 13 Şi* deodată, împreună cu îngerul s-a unit o mulţime de oaste cerească, lăudând pe Dumnezeu şi zicând:
  • * Gen 28:12; Gen 32:1; Gen 32:2; Ps 103:20; Ps 103:21; Ps 148:2; Dan 7:10; Evr 1:14; Apoc 5:11;
  • 14 „Slavă* lui Dumnezeu în locurile preaînalte şi pace** pe pământ între oamenii plăcuţi Lui.”
  • * Luca 19:38; Efes 1:6; Efes 3:10; Efes 3:21; Apoc 5:13; ** Isa 57:19; Luca 1:79; Rom 5:1; Efes 2:17; Col 1:20; Ioan 3:16; Efes 2:4; Efes 2:7; 2 Tes 2:13; 1 Ioan 4:9; 1 Ioan 4:10;
  • 15 După ce au plecat îngerii de la ei, ca să se întoarcă în cer, păstorii au zis unii către alţii: „Haidem să mergem până la Betleem şi să vedem ce ni s-a spus şi ce ne-a făcut cunoscut Domnul.”
  • 16 S-au dus în grabă şi au găsit pe Maria, pe Iosif şi Pruncul culcat în iesle.
  • 17 După ce L-au văzut, au istorisit ce li se spusese despre Prunc.
  • 18 Toţi cei ce i-au auzit s-au mirat de cele ce le spuneau păstorii.
  • 19 Maria* păstra toate cuvintele acelea şi se gândea la ele în inima ei.
  • * Gen 37:11; Luca 1:66; Luca 2:51;
  • 20 Şi păstorii s-au întors, slăvind şi lăudând pe Dumnezeu pentru toate cele ce auziseră şi văzuseră şi care erau întocmai cum li se spusese.
  • Isus adus în Templu
  • 21 Când* a venit ziua a opta, în care trebuia tăiat împrejur Pruncul, I-au pus numele ISUS**, nume care fusese spus de înger înainte ca să fi fost El zămislit în pântece.
  • * Gen 17:12; Lev 12:3; Luca 1:59; ** Mat 1:21; Mat 1:25; Luca 1:31;
  • 22 Şi, când s-au împlinit zilele* pentru curăţirea lor, după Legea lui Moise, Iosif şi Maria au adus Pruncul la Ierusalim, ca să-L înfăţişeze înaintea Domnului,
  • * Lev 12:2-4; Lev 12:6;
  • 23 după cum este scris în Legea Domnului: „Orice* întâi născut de parte bărbătească va fi închinat Domnului”,
  • * Exod 13:2; Exod 22:29; Exod 34:19; Num 3:13; Num 8:17; Num 18:15;
  • 24 şi ca să aducă jertfă: o pereche de turturele sau doi pui de porumbei, după cum* este poruncit în Legea Domnului.
  • * Lev 12:2; Lev 12:6; Lev 12:8;
  • Cântarea lui Simeon
  • 25 Şi iată că în Ierusalim era un om numit Simeon. Omul acesta ducea o viaţă sfântă şi era cu frica lui Dumnezeu. El aştepta* mângâierea lui Israel, şi Duhul Sfânt era peste el.
  • * Isa 40:1; Marc 15:43; Luca 2:38;
  • 26 Duhul Sfânt îl înştiinţase că nu va muri înainte ca să vadă* pe Hristosul Domnului.
  • * Ps 89:48; Evr 11:5;
  • 27 El a venit în Templu mânat de* Duhul. Şi, când au adus părinţii înăuntru pe Pruncul Isus, ca să împlinească cu privire la El ce poruncea Legea,
  • * Mat 4:1;
  • 28 Simeon L-a luat în braţe, a binecuvântat pe Dumnezeu şi a zis:
  • 29 „Acum*, sloboade în pace pe robul Tău, Stăpâne, după cuvântul Tău.
  • * Gen 46:30; Fil 1:23;
  • 30 Căci au văzut* ochii mei mântuirea Ta,
  • * Isa 52:10; Luca 3:6;
  • 31 pe care ai pregătit-o să fie, înaintea tuturor popoarelor,
  • 32 lumina* care să lumineze neamurile şi slava poporului Tău Israel.”
  • * Isa 9:2; Isa 42:6; Isa 49:6; Isa 60:1; Isa 60:2; Isa 60:3; Mat 4:16; Fapte 13:47; Fapte 28:28;
  • 33 Tatăl şi mama Lui se mirau de lucrurile care se spuneau despre El.
  • 34 Simeon i-a binecuvântat şi a zis Mariei, mama Lui: „Iată, Copilul acesta este rânduit spre prăbuşirea* şi ridicarea multora în Israel şi să fie un semn** care va stârni împotrivire.
  • * Isa 8:14; Osea 14:9; Mat 21:44; Rom 9:32; Rom 9:33; 1 Cor 1:23; 1 Cor 1:24; 2 Cor 2:16; 1 Pet 2:7; 1 Pet 2:8; ** Fapte 28:22;
  • 35 Chiar* sufletul tău va fi străpuns de o sabie, ca să se descopere gândurile multor inimi.”
  • * Ps 42:10; Ioan 19:25;
  • 36 Mai era acolo şi o prorociţă, Ana, fata lui Fanuel, din seminţia lui Aşer. Ea era foarte înaintată în vârstă şi trăise cu bărbatul ei şapte ani după fecioria ei.
  • 37 Rămasă văduvă şi fiind în vârstă de optzeci şi patru de ani, Ana nu se depărta de Templu şi zi* şi noapte slujea lui Dumnezeu cu post şi cu rugăciuni.
  • * Fapte 26:7; 1 Tim 5:5;
  • 38 A venit şi ea în acelaşi ceas şi a început să laude pe Dumnezeu şi să vorbească despre Isus tuturor celor ce aşteptau* mântuirea Ierusalimului.
  • * Marc 15:43; Luca 2:25; Luca 24:21;
  • Întoarcerea la Nazaret
  • 39 După ce au împlinit tot ce poruncea Legea Domnului, Iosif şi Maria s-au întors în Galileea, în cetatea lor Nazaret.
  • 40 Iar* Pruncul creştea şi se întărea; era plin de înţelepciune, şi harul lui Dumnezeu era peste El.
  • * Luca 1:80; Luca 2:52;
  • Isus în Templu la vârsta de doisprezece ani
  • 41 Părinţii lui Isus se duceau la Ierusalim în* fiecare an, la Praznicul Paştelor.
  • * Exod 23:15; Exod 23:17; Exod 34:23; Deut 16:1; Deut 16:16;
  • 42 Când a fost El de doisprezece ani, s-au suit la Ierusalim, după obiceiul Praznicului.
  • 43 Apoi, după ce au trecut zilele Praznicului, pe când se întorceau acasă, băiatul Isus a rămas în Ierusalim. Părinţii Lui n-au băgat de seamă lucrul acesta.
  • 44 Au crezut că este cu tovarăşii lor de călătorie şi au mers cale de o zi şi L-au căutat printre rudele şi cunoscuţii lor.
  • 45 Dar nu L-au găsit şi s-au întors la Ierusalim să-L caute.
  • 46 După trei zile, L-au găsit în Templu, şezând în mijlocul învăţătorilor, ascultându-i şi punându-le întrebări.
  • 47 Toţi care-L auzeau rămâneau uimiţi* de priceperea şi răspunsurile Lui.
  • * Mat 7:28; Marc 1:22; Luca 4:22; Luca 4:32; Ioan 7:15; Ioan 7:46;
  • 48 Când L-au văzut părinţii Lui, au rămas înmărmuriţi; şi mama Lui I-a zis: „Fiule, pentru ce Te-ai purtat aşa cu noi? Iată că tatăl Tău şi eu Te-am căutat cu îngrijorare.”
  • 49 El le-a zis: „De ce M-aţi căutat? Oare nu ştiaţi că trebuie să fiu în* casa Tatălui Meu?”
  • * Ioan 2:16;
  • 50 Dar ei* n-au înţeles spusele Lui.
  • * Luca 9:45; Luca 18:34;
  • 51 Apoi, S-a coborât împreună cu ei, a venit la Nazaret şi le era supus. Mamă-Sa păstra* toate cuvintele acestea în inima ei.
  • * Dan 7:28; Luca 2:19;
  • 52 Şi Isus creştea* în înţelepciune, în statură şi era tot mai plăcut înaintea lui Dumnezeu şi înaintea oamenilor.
  • * 1 Sam 2:26; Luca 2:40;
  Luca, capitolul 2