Luca

Capitolul 20

Puterea lui Isus.
¹ Într-una din acele zile, când învăţa Isus norodul în Templu şi propovăduia Evanghelia, au venit deodată la El preoţii cei mai de seamă şi cărturarii cu bătrânii
Mat 21.23;
² şi I-au zis: „Spune-ne, cu ce putere faci Tu aceste lucruri sau cine Ţi-a dat puterea aceasta?”
Fapt 4.7; Fapt 7.27;
³ Drept răspuns, El le-a zis: „Am să vă pun şi Eu o întrebare. Spuneţi-Mi:
⁴ Botezul lui Ioan venea din cer sau de la oameni?”
⁵ Dar ei cugetau astfel între ei: „Dacă răspundem: „Din cer”, va zice: „Atunci de ce nu l-aţi crezut?”
⁶ Şi dacă răspundem: „De la oameni”, tot norodul ne va ucide cu pietre; căci este încredinţat că Ioan era un proroc.”
Mat 14.5; Mat 21.26; Luca 7.29;
⁷ Atunci au răspuns că nu ştiu de unde venea botezul lui Ioan.
⁸ Şi Isus le-a zis: „Nici Eu n-am să vă spun cu ce putere fac aceste lucruri.”
Pilda vierilor.
⁹ Apoi a început să spună norodului pilda aceasta: „Un om a sădit o vie, a arendat-o unor vieri şi a plecat într-o altă ţară, pentru o vreme îndelungată.
Mat 21.33; Marc 12.1;
¹⁰ La vremea roadelor, a trimis la vieri un rob, ca să-i dea partea lui din rodul viei. Vierii l-au bătut şi l-au trimis înapoi cu mâinile goale.
¹¹ A mai trimis un alt rob; ei l-au bătut şi pe acela, l-au batjocorit şi l-au trimis înapoi cu mâinile goale.
¹² A mai trimis un al treilea rob; ei l-au rănit şi pe acela şi l-au scos afară.
¹³ Stăpânul viei a zis: „Ce să fac? Am să trimit pe fiul meu preaiubit; poate că îl vor primi cu cinste.”
¹⁴ Dar vierii, când l-au văzut, s-au sfătuit între ei şi au zis: „Iată moştenitorul; veniţi să-l ucidem, ca moştenirea să fie a noastră.”
¹⁵ Şi l-au scos afară din vie şi l-au omorât. Acum, ce le va face stăpânul viei?
¹⁶ Va veni, va pierde pe vierii aceia, şi via o va da altora.” Când au auzit ei cuvintele acestea, au zis: „Nicidecum!”
¹⁷ Dar Isus i-a privit drept în faţă şi a zis: „Ce înseamnă cuvintele acestea care au fost scrise: „Piatra pe care au lepădat-o zidarii a ajuns să fie pusă în capul unghiului”?
Ps 118.22; Mat 21.42;
¹⁸ Oricine va cădea peste piatra aceasta va fi zdrobit de ea: şi pe acela peste care va cădea ea, îl va spulbera”.
Dan 2.34-35; Mat 21.44;
¹⁹ Preoţii cei mai de seamă şi cărturarii căutau să pună mâna pe El chiar în ceasul acela, dar se temeau de norod. Pricepuseră că Isus spusese pilda aceasta împotriva lor.
Birul Cezarului.
²⁰ Au început să pândească pe Isus; şi au trimis nişte iscoditori care se prefăceau că sunt neprihăniţi ca să-L prindă cu vorba şi să-L dea pe mâna stăpânirii şi pe mâna puterii dregătorului.
Mat 22.15;
²¹ Iscoditorii aceştia L-au întrebat: „Învăţătorule, ştim că vorbeşti şi înveţi pe oameni drept şi că nu cauţi la faţa oamenilor, ci-i înveţi calea lui Dumnezeu în adevăr.
Mat 22.16; Marc 12.14;
²² Se cuvine să plătim bir cezarului sau nu?”
²³ Isus le-a priceput viclenia şi le-a răspuns: „Pentru ce Mă ispitiţi?
²⁴ Arătaţi-Mi un ban. Al cui chip şi ale cui slove sunt scrise pe el?” „Ale cezarului”, au răspuns ei.
²⁵ Atunci El le-a zis: „Daţi, dar, cezarului ce este al cezarului, şi lui Dumnezeu ce este al lui Dumnezeu.”
²⁶ Nu L-au putut prinde cu vorba înaintea norodului; ci, miraţi de răspunsul Lui, au tăcut.
Despre înviere.
²⁷ Unii din saduchei, care zic că nu este înviere, s-au apropiat şi au întrebat pe Isus:
Mat 22.23; Marc 12.18; Fapt 23.6-8;
²⁸ „Învăţătorule, iată ce ne-a scris Moise: „Dacă moare fratele cuiva, având nevastă, dar fără să aibă copii, fratele lui să ia pe nevasta lui şi să ridice urmaş fratelui său.”
Deut 25.5;
²⁹ Au fost, dar, şapte fraţi. Cel dintâi s-a însurat, şi a murit fără copii.
³⁰ Pe nevasta lui, a luat-o al doilea; şi a murit şi el fără copii.
³¹ A luat-o şi al treilea şi tot aşa toţi şapte; şi au murit fără să lase copii.
³² La urma tuturor, a murit şi femeia.
³³ Deci, la înviere, nevasta căruia dintre ei va fi femeia? Fiindcă toţi şapte au avut-o de nevastă.”
³⁴ Isus le-a răspuns: „Fiii veacului acestuia se însoară şi se mărită;
³⁵ dar cei ce vor fi găsiţi vrednici să aibă parte de veacul viitor şi de învierea dintre cei morţi, nici nu se vor însura, nici nu se vor mărita.
³⁶ Pentru că nici nu vor putea muri, căci vor fi ca îngerii. Şi vor fi fiii lui Dumnezeu, fiind fii ai învierii.
1Cor 15.42-52; 1Ioan 3.2; Rom 8.23;
³⁷ Dar că morţii învie, a arătat însuşi Moise, în locul unde este vorba despre „Rug” când numeşte pe Domnul: „Dumnezeul lui Avraam, Dumnezeul lui Isaac şi Dumnezeul lui Iacov.”
Ex 3.6;
³⁸ Dar Dumnezeu nu este un Dumnezeu al celor morţi, ci al celor vii, căci pentru El toţi sunt vii.”
Rom 6.10-11;
³⁹ Unii din cărturari au luat cuvântul şi au zis: „Învăţătorule, bine ai zis.”
⁴⁰ Şi nu mai îndrăzneau să-I mai pună nicio întrebare.
Al cui fiu este Hristosul?
⁴¹ Isus le-a zis: „Cum se zice că Hristosul este fiul lui David?
Mat 22.42; Marc 12.35;
⁴² Căci însuşi David zice în cartea Psalmilor: „Domnul a zis Domnului meu: „Şezi la dreapta Mea,
Ps 110.1; Fapt 2.34;
⁴³ până voi pune pe vrăjmaşii Tăi sub picioarele Tale.”
⁴⁴ Deci David Îl numeşte Domn; atunci cum este El fiul lui?”
Cărturarii mustraţi de Isus.
⁴⁵ Atunci a zis ucenicilor Săi, în auzul întregului norod:
Mat 23.1; Marc 12.38;
⁴⁶ „Păziţi-vă de cărturari, cărora le place să se plimbe în haine lungi şi să le facă lumea plecăciuni prin pieţe; ei umblă după scaunele dintâi în sinagogi şi după locurile dintâi la ospeţe;
Mat 23.5; Luca 11.43;
⁴⁷ şi casele văduvelor le mănâncă, în timp ce, de ochii lumii, fac rugăciuni lungi. De aceea vor lua o mai mare osândă.”
Mat 23.14;

Luca, capitolul 20