La 11 ani de Resurse Creștine, avem nevoie de tine!

Citește

  Matei  



Capitolul 11
  • 1 După ce a isprăvit de dat învăţături la cei doisprezece ucenici ai Săi, Isus a plecat de acolo, ca să înveţe pe oameni şi să propovăduiască în cetăţile lor.
  • Trimişii lui Ioan Botezătorul
  • 2 Ioan* a auzit din** temniţă despre lucrările lui Hristos
  • * Luca 7:18; ** Mat 14:3;
  • 3 şi a trimis să-L întrebe prin ucenicii săi: „Tu eşti Acela* care are să vină sau să aşteptăm pe altul?”
  • * Gen 49:10; Num 24:17; Dan 9:24; Ioan 6:14;
  • 4 Drept răspuns, Isus le-a zis: „Duceţi-vă de spuneţi lui Ioan ce auziţi şi ce vedeţi:
  • 5 Orbii* îşi capătă vederea, şchiopii umblă, leproşii sunt curăţiţi, surzii aud, morţii învie, şi săracilor** li se propovăduieşte Evanghelia.
  • * Isa 29:18; Isa 35:4-6; Isa 42:7; Ioan 2:23; Ioan 3:2; Ioan 5:36; Ioan 10:25; Ioan 10:38; Ioan 14:11; ** Ps 22:26; Isa 61:1; Luca 4:18; Iac 2:5;
  • 6 Ferice de acela pentru care Eu nu voi fi* un prilej de poticnire.”
  • * Isa 8:14; Isa 8:15; Mat 13:57; Mat 24:10; Mat 26:31; Rom 9:32; Rom 9:33; 1 Cor 1:23; 1 Cor 2:14; Gal 5:11; 1 Pet 2:8;
  • Mărturia lui Isus despre Ioan
  • 7 Pe când* se duceau ei, Isus a început să vorbească noroadelor despre Ioan: „Ce aţi ieşit să vedeţi în pustie? O trestie** clătinată de vânt?
  • * Luca 7:24; ** Efes 4:14;
  • 8 Dacă nu, atunci ce aţi ieşit să vedeţi? Un om îmbrăcat în haine moi? Iată că cei ce poartă haine moi sunt în casele împăraţilor.
  • 9 Atunci ce aţi ieşit să vedeţi? Un proroc? Da, vă spun, şi* mai mult decât un proroc;
  • * Mat 14:5; Mat 21:26; Luca 1:76; Luca 7:26;
  • 10 căci el este acela despre care s-a scris: ‘Iată* , trimit înaintea feţei Tale pe solul Meu, care Îţi va pregăti calea înaintea Ta.’
  • * Mal 3:1; Marc 1:2; Luca 1:76; Luca 7:27;
  • 11 Adevărat vă spun că, dintre cei născuţi din femei, nu s-a sculat niciunul mai mare decât Ioan Botezătorul. Totuşi cel mai mic în Împărăţia cerurilor este mai mare decât el.
  • 12 Din* zilele lui Ioan Botezătorul până acum, Împărăţia cerurilor se ia cu năvală, şi cei ce dau năvală pun mâna pe ea.
  • * Luca 16:16;
  • 13 Căci până la Ioan au prorocit toţi* prorocii şi Legea.
  • * Mal 4:6;
  • 14 Şi, dacă vreţi să înţelegeţi, el este Ilie*, care trebuia să vină.
  • * Mal 4:5; Mat 17:12; Luca 1:17;
  • 15 Cine* are urechi de auzit să audă.
  • * Mat 13:9; Luca 8:8; Apoc 2:7; Apoc 2:11; Apoc 2:17; Apoc 2:29; Apoc 3:6; Apoc 3:13; Apoc 3:22;
  • 16 Cu* cine voi asemăna neamul acesta de oameni? Seamănă cu nişte copilaşi care şed în pieţe şi strigă la tovarăşii lor:
  • * Luca 7:31;
  • 17 ‘V-am cântat din fluier, şi n-aţi jucat; v-am cântat de jale, şi nu v-aţi tânguit.’
  • 18 Căci a venit Ioan, nici mâncând, nici bând, şi ei zic: ‘Are drac!’
  • 19 A venit Fiul omului mâncând şi bând, şi ei zic: ‘Iată un om mâncăcios şi băutor de vin, un prieten* al vameşilor şi al păcătoşilor!’ Totuşi** Înţelepciunea a fost îndreptăţită din lucrările ei.”
  • * Mat 9:10; ** Luca 7:35;
  • Mustrarea cetăţilor nepocăite
  • 20 Atunci*, Isus a început să mustre cetăţile în care fuseseră făcute cele mai multe din minunile Lui, pentru că nu se pocăiseră.
  • * Luca 10:13;
  • 21 „Vai de tine, Horazine!” a zis El. „Vai de tine, Betsaido! Căci, dacă ar fi fost făcute în Tir şi Sidon minunile care au fost făcute în voi, de mult s-ar fi pocăit cu sac şi cenuşă.
  • 22 De aceea vă spun că, în ziua judecăţii, va* fi mai uşor pentru Tir şi Sidon decât pentru voi.
  • * Mat 10:15; Mat 11:24;
  • 23 Şi tu, Capernaume, vei fi înălţat* oare până la cer? Vei fi coborât până la Locuinţa morţilor; căci dacă ar fi fost făcute în Sodoma minunile care au fost făcute în tine, ea ar fi rămas în picioare până în ziua de astăzi.
  • * Isa 14:13; Plang 2:1;
  • 24 De aceea vă spun că, în ziua judecăţii, va fi mai uşor pentru* ţinutul Sodomei decât pentru tine.”
  • * Mat 10:15;
  • Lucrurile descoperite pruncilor. Jugul lui Hristos
  • 25 În* vremea aceea, Isus a luat cuvântul şi a zis: „Te laud, Tată, Doamne al cerului şi al pământului, pentru că ai** ascuns aceste lucruri de cei înţelepţi şi pricepuţi şi le-ai descoperit pruncilor.
  • * Luca 10:21; ** Ps 8:2; 1 Cor 1:19; 1 Cor 1:27; 1 Cor 2:8; 2 Cor 3:14; Mat 16:17;
  • 26 Da, Tată, Te laud, pentru că aşa ai găsit Tu cu cale!
  • 27 Toate* lucrurile Mi-au fost date în mâini de Tatăl Meu, şi** nimeni nu cunoaşte deplin pe Fiul, afară de Tatăl; tot astfel nimeni nu cunoaşte deplin pe Tatăl, afară de Fiul şi acela căruia vrea Fiul să i-L descopere.
  • * Mat 28:18; Luca 10:22; Ioan 3:35; Ioan 13:3; Ioan 17:2; 1 Cor 15:27; ** Ioan 1:18; Ioan 6:46; Ioan 10:15;
  • 28 Veniţi la Mine, toţi cei trudiţi şi împovăraţi, şi Eu vă voi da odihnă.
  • 29 Luaţi jugul Meu asupra voastră şi* învăţaţi de la Mine, căci Eu sunt blând şi smerit** cu inima; şi veţi găsi odihnă pentru sufletele voastre.
  • * Ioan 13:15; Fil 2:5; 1 Pet 2:21; 1 Ioan 2:6; ** Zah 9:9; Fil 2:7; Fil 2:8; Ier 6:16;
  • 30 Căci* jugul Meu este bun şi sarcina Mea este uşoară.”
  • * 1 Ioan 5:3;
  Matei, capitolul 11